MOL Ungaria vrea să preia Oltchim

0

Privatizarea Oltchim SPV, compania ce va prelua activele viabile ale Oltchim Râmnicu Vâlcea, este un joc în patru între omul de afaceri Ştefan Vuza, consorţiul chinez Baota Petrochemical Group – Hengchao Sun – Junlun Petroleum, ruşii de la Oil Gas Trade şi Petchem, divizia petrochimică a concernului de stat maghiar MOL, potrivit administratorului judiciar Oltchim Gheorghe Piperea.

 

Toţi cei patru competitori au cumpărat caietul de sarcini. Dacă de Vuza, chinezi şi ruşi se ştia, intrarea în cursă a MOL este o noutate, însă ungurii se anunţă un competitor redutabil, spune Piperea, citat de economica.net, pentru că au forţa financiară necesară de cumpărare a Oltchim SPV. Petchem este între primele zece companii europene din petrochimie şi unul din liderii europeni în producţia de polietilenă şi polipropilenă. În România, MOL are o reţea de 143 de benzinării şi o cifră de afaceri de aproape 1 miliard de euro. Deţine şi două depozite de carburanţi.

Termenul limită pentru vânzarea Oltchim SPV trebuia să fie sfârşitul aceste luni, însă va fi amânat cu încă o lună şi jumătate, la cererea tuturor celor patru competitori. Preţul de pornire al licitaţiei este de 305 milioane de euro, se cere depunerea unei garanţii de participare de 10 milioane de euro şi un avans de 10% din preţul de adjudecare al licitaţiei.