Unirea Shopping Center a avut în primul semestru un profit de 5,74 milioane lei, în scădere cu 44%

0

În primul trimestru compania a raportat un profit de 6,67 milioane de lei. Din aceste date rezultă că Unirea a înregistrat pierderi de aproape un milion de lei în al doilea trimestru.

Veniturile din perioada ianuarie-iunie s-au diminuat cu 6,5%, de la 52,24 milioane lei la 48,8 milioane lei, în timp ce cheltuielile au crescut cu 3,5%, la 41,6 milioane lei de la 40,2 milioane lei, potrivit rezultatelor semestriale ale firmei transmise, marţi, Bursei de Valori Bucureşti.

În perioada analizată, cifra de afaceri a fost de 43,9 milioane lei, cu circa 10% sub nivelul din acelaşi interval al anului 2009, de 48,8 milioane lei.

Unirea Shopping Center este controlată de soţii Dan şi Carmen Adamescu, prin intermediul Nova Trade, care deţine 74,16% din titluri. În structura acţionariatului se mai regăsesc SIF Muntenia, cu 10% din titluri, în timp ce 15,8% din capital este deţinut de alţi acţionari.

Firma are un capital social de 7,4 milioane lei, divizat în 2,9 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 2,5 lei.

Cea mai recentă tranzacţie cu titlurile Unirea Shopping Center, pe piaţa Rasdaq, a fost realizată în şedinţa din 3 august, la 63 de lei, cotaţie în creştere cu 3,28% faţă de referinţă. La această cotaţie, capitalizarea Unirea Shopping Center este de 187,58 milioane lei.