Uniunea Europeană: „Ar trebui să vă ştergeţi conturile de Facebook”

0
Potrivit avocatului Comisiei Europene, Bernhard Schima, citat de „The Guardian”, datele cetăţenilor europeni care sunt trimise către companiile americane nu pot fi sigure şi vor fi interceptate. Aşadar, dacă vă pasă de intimitatea voastră, ar trebui să vă închideţi conturile.

„Ar trebui să-ţi închizi contul de Facebook, dacă ai unul”, a spus Schima. Discuţia a pornit în contextul acordului Safe Harbour, dintre Statele Unite şi Europa, prin care se stabilesc regulile pentru folosirea datelor private ale utilizatorilor.
Potrivit prevederilor Safe Harbour, companiile din Statele Unite nu au voie să transfere datele utilizatorilor din Uniunea Europeană. Discuţia are loc în contextul în care, anul trecut, Edward Snowden a oferit informaţii despre programul de spionaj american numit PRISM, care folosea datele tuturor companiilor mari de pe internet.
Aşadar, după aceste descoperiri, utilizatorii europeni nu mai pot fi siguri că datele lor nu vor fi colectate ilicit şi nu mai pot fi protejaţi de acordul safe Harbour. Nu e prima oară când se menţionează că acordul Safe Harbour nu mai poate proteja cetăţenii.

Citeste mai mult: adev.ro/nlv36z