Românii plătesc, în medie, o treime din salariul mediu pe rate la credite. În multe cazuri, ponderea este chiar mai mare. Această situaţie, cumulată cu tendinţa de depreciere a leului continuă să dea bătăi de cap milioanelor de români cu credite.
În august, numărul restanţierilor cu întârzieri de peste o lună la plata ratelor a atins 726.000 de persoane, în creştere cu 8.000 de oameni faţă de luna precedentă. Pe de altă parte, banca centrală notează că 4,3 milioane de români s-au împrumutat fie de la bănci, fie de la instituţii financiare nebancare, fie de la ambele. Cu alte cuvinte, una din şase persoane are restanţe.
Potrivit datelor Biroului de Credit, citate de BNR, creditele cu probleme se ridică la peste 1,9 miliarde de euro, în creştere puternică faţă de august 2011. Perspectivele evoluţiei restanţelor populaţiei sunt mixte, afirmă experţii băncii centrale în cel mai nou raport asupra stabilităţii financiare a României.
Pe de-o parte, împrumuturile cu cele mai mari întârzieri la plată, de peste 90 de zile, s-au redus. Pe de altă parte, reeşalonarea creditelor a avut o eficenţă redusă în ultima perioadă. În plus, incertitudinile de pe piaţa muncii şi posibila depreciere a monedei naţionale prezintă în continuare riscuri pentru milioanele de români cu credite.







