Ploiești, 04 mai 2026: AQUILA (simbol bursier AQ), lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România și regiune, cu peste 30 de ani de experiență în această industrie, anunță progresele obținute în 2025 în implementarea Strategiei de Sustenabilitate 2022–2026 și pregătește direcțiile strategice pentru perioada 2027 – 2030. În 2025, AQUILA a continuat investițiile în implementarea planului de decarbonare și eficiență operațională, înregistrând rezultate măsurabile: creșterea ponderii energiei electrice din surse regenerabile la 77% (față de 54% în 2024), reducerea intensității energetice cu aproximativ 10% în ultimii trei ani, iar centralele fotovoltaice proprii au generat 249,6 MWh de energie verde. Aceste rezultate reflectă o transformare reală a operațiunilor companiei.
Răzvan Bagherea, Director Organizare și Resurse Umane, AQUILA:
„De la momentul listării, AQUILA a trecut printr-un proces accelerat de dezvoltare, inclusiv prin integrarea mai multor companii în Grup, ceea ce ne-a extins prezența operațională la nivel regional. Am continuat să investim constant în modernizarea infrastructurii logistice, digitalizare și eficiență energetică, direcții care contribuie la reducerea amprentei de carbon. În contextul noilor cerințe de reglementare și al așteptărilor în creștere ale părților interesate, elaborăm Strategia de Sustenabilitate 2027–2030, care va integra toate entitățile din Grup și va continua alinierea la standardele europene. Pentru următoarea perioadă ne propunem să analizăm și să definim direcțiile pentru un plan de tranziție climatică aliniat cu obiectivele Acordului de la Paris, să extindem evaluarea ESG în lanțul de aprovizionare și să construim o organizație rezilientă, responsabilă și pregătită pentru viitor.”
Transformarea operațională a fost susținută de investiții și măsuri concrete:
- Aproximativ 76% din flota de peste 1.600 de vehicule respectă deja standardul Euro 6, iar în depozite, tranziția către echipamente electrice continuă, cu 53 de utilaje noi cu baterii Li-Ion, achiziționate în 2025.
- Inițiativele de digitalizare și automatizare a proceselor logistice au avansat semnificativ: sistemul pick-by-light a fost extins la 5.700 de locații de stocare marfă, iar unul dintre depozitele din județul Ilfov a implementat un proces complet de automatizare.
- Sistemele digitale WMS și TMS au fost extinse la nivel operațional și contribuie la reducerea consumului de resurse, eliminarea documentelor fizice și creșterea eficienței logistice.
Prin Planul de Decarbonare 2022–2026, AQUILA și-a asumat reducerea cu 10% a emisiilor Scope 1 și 2 față de anul de referință 2021. La finalul anului 2025, Grupul a atins o reducere de 7% prin metoda bazată pe amplasament și de 13% prin metoda bazată pe piață, o traiectorie care anticipează atingerea țintei la termenul stabilit și, prin metoda de piață, chiar depășirea acesteia.
În același timp, extinderea Grupului prin achiziții, a crescut prezența operațională și a impus necesitatea unei abordări integrate la nivelul tuturor entităților. Astfel, noua strategie pentru perioada 2027–2030 va răspunde acestei realități prin: integrarea completă a tuturor companiilor din portofoliu în obiectivele de decarbonare, stabilirea unor ținte validate de reducere a emisiilor și definirea unor obiective dedicate pentru emisiile Scope 3, acoperind întregul lanț valoric.
Pe componenta socială, AQUILA investește constant în siguranța angajaților la locul de muncă, dezvoltarea competențelor și crearea unui mediu de lucru echitabil și incluziv. Compania a livrat peste 10.600 de ore de formare profesională în 2025, menținând ponderea femeilor în totalul angajaților la 40%. Cu peste 3.600 de angajați la finalul anului 2025 și o rată de satisfacție de 96% înregistrată în sondajul intern, AQUILA confirmă că investiția în oameni rămâne fundamentul creșterii sustenabile.
În materie de guvernanță corporativă, AQUILA s-a angajat să asigure o transparență ridicată față de părțile interesate, prin raportări periodice și o deschidere constantă pentru dialog. În același timp, și-a consolidat politicile interne pentru alinierea la Codul de Guvernanță al Bursei de Valori București și a integrat formal riscurile ESG în structura generală de management al riscurilor.
Performanța ESG a companiei este evaluată anual de EcoVadis, una dintre cele mai importante platforme globale de rating în sustenabilitate, iar în 2025 AQUILA a obținut Medalia de Argint.
Raportul ESG detaliat îl găsiți aici.
Despre AQUILA
AQUILA este unul dintre cei mai mari jucători din sectorul distribuției de bunuri de larg consum din România și regiune, având un model de afaceri integrat care acoperă distribuția, logistica, transportul pe multiple categorii de temperatură de produse alimentare sau nealimentare, precum și activități de producție. Cu o prezență extinsă în Republica Moldova și Ungaria, compania oferă soluții eficiente și personalizate, sprijinind partenerii în optimizarea lanțului de aprovizionare. Prin infrastructura modernă și rețeaua extinsă în 3 țări, AQUILA asigură disponibilitatea unei game largi de produse în peste 78.000 de puncte de desfacere, inclusiv magazine tradiționale, rețele moderne de retail și platforme online. Portofoliul AQUILA, format din peste 22.000 de produse, include atât mărci proprii precum Gradena, LaMasă și JetXpert, cât și branduri globale de renume, precum Kinder, Lavazza, Whiskas și Mutti. Prin cele 4 achiziții recente, compania și-a consolidat poziția în piața regională, oferind clienților o gamă extinsă de produse, atât bunuri de larg consum, cât și soluții pentru întreținerea autoturismelor și echipamente de protecție a sănătății și a siguranței muncii. AQUILA operează prin 4 canale principale de distribuție, având ca obiectiv strategic dezvoltarea segmentului HoReCa printr-un portofoliu complementar și sinergii cu companiile achiziționate și deține cea mai extinsă și performantă flotă de distribuție din regiune de peste 1.600 autovehicule, din care mai mult de 300 sunt autocamioane.
În 2025, AQUILA a înregistrat venituri record, de aproximativ 3,5 miliarde de lei, în creștere cu 18% față de anul anterior, susținute de strategia de creștere bazată pe consolidarea segmentului de distribuție, diversificarea portofoliului și dezvoltarea brandurilor proprii.
Fondată în 1994 de antreprenorii Alin Adrian Dociu și Constantin Cătălin Vasile, compania a fost listată la Bursa de Valori București (BVB) în noiembrie 2021. Din grupul AQUILA fac parte 6 companii AQUILA Part Prod Com SA (compania-mamă) și filialele sale PRINTEX SA, Trigor AVD SRL (din Republica Moldova), Romtec Europa SRL, Parmafood Group Distribution SRL, Parmafood Trading SRL și KITAX Kft din Ungaria. Acțiunile companiei (simbol AQ) sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București și în indicii MSCI Frontier şi MSCI România. În ultimii doi ani, prețul acțiunii a crescut cu peste 20% anual, peste performanța pieței. Cu peste 3.600 de angajați, inclusiv 5% străini, AQUILA susține o cultură organizațională bazată pe diversitate și incluziune. AQUILA este dedicată creării de valoare pe termen lung pentru investitori, angajați și comunități, integrând principiile ESG în strategia sa de afaceri. Prin inițiative durabile, transparență dovedită de scorul maxim VEKTOR by ARIR 10 și eficientizarea operațiunilor, compania promovează un mediu de lucru incluziv și un angajament ferm față de comunitățile în care activează.











