Unul dintre cei mai străluciţi cercetători născuţi în ROMÂNIA are şanse mari la Nobel: „S-a spus despre el că este omul care ar putea conduce lumea”

Comunitatea academică a Timişoarei a primit în rândurile sale pe unul dintre cei mai recunoscuţi cercetători născuţi în România. Universitatea de Vest i-a acordat, joi, titlul de Doctor Honoris Causa Scientiarum profesorului dr. Albert – Lászlò Barabási, de la Northeastern University, Boston, SUA. Distincţia oferită de UVT este prima, de acest nivel, pe care Barabási o primeşte în România.
Comunitatea noastră academică este mai bogată începând de astăzi. Ni se alătură un cercetător de nivel mondial, născut în România, domnul profesor dr. Albert – László Barabási, de la Northeastern University. Titlul de Doctor Honoris Causa oferit astăzi de UVT domnului profesor este prima distincţie pe care o primeşte în România. Este datoria noastră să ne apreciem valorile şi să le aducem aproape de noi. Întărirea legăturii Universităţii cu personalităţile lumii ştiinţifice ne face mai puternici. Ne bucurăm să vă avem aproape. Bine aţi venit în mijlocul nostru”, a spus rectorul UVT, Marilen Pirtea.

 

Nu ar fi exclus ca, în curând, UVT să aibă în rândurile sale un deţinător al premiului Nobel. Rectorul UVT mai spune că, la bursa zvonurilor lumii ştiinţifice, Barabási este cotat ca fiind viitorul laureat al Premiului Nobel pentru Medicină.

 

“Barabási este în momentul de faţă, probabil, cel mai titrat cercetător născut în România”
Albert – Lászlò Barabási a influenţat metodologia ştiinţifică globală în studiul sistemelor complexe într-un mod surprinzător, deschizând o abordare nouă extrem de ofertantă în multe domenii ale cunoaşterii. Fizician la origine, Barabási a reuşit să influenţeze ştiinţele naturii, ştiinţele sociale şi ştiinţele vieţii, şi chiar a trecut graniţa, aproape impermeabilă în ultima vreme, dintre ştiinţă şi cultură populară.

 

mai multe, pe adevarul.ro 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed