Unul dintre dosarele Laurei Codruța Kovesi, clasat de Parchetul General

0

Parchetul General a anunțat că a clasat dosarul deschis pe numele fostei șefe a DNA, Laurei Codruța Kovesi. Este vorba despre dosarul în care Laura Codruța Kovesi a fost pusă sub acuzare de Secția specială în legătură cu aducerea în țară a fostului director al FNI, Nicolae Popa.

„Procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a PÎCCJ au dispus: 1. Clasarea cauzei faţă de un fost procuror general al PÎCCJ sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu, întrucât faptele nu există. 2. Clasarea cauzei cu privire la infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, represiune nedreaptă, influenţarea declaraţiilor, fals intelectual uz de fals, constituirea unui grup infracţional organizat, favorizarea făptuitorului şi fals în declaraţii, întrucât faptele nu există”, a transmis Parchetul General.

În luna decembrie 2018, Adina Florea, fost procuror la Secția specială, a pus-o sub acuzare pe Laura Codruţa Kovesi, la vremea respectivă procuror şef al DNA, pentru abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă, într-un dosar care are legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.