UPDATE – Nou protest la societatea Carfil Braşov – Oamenii cer să fie lăsaţi să presteze ore suplimentare şi vor ca societatea care activează în industria de apărare să poată face angajări, în condiţiile în care are multe comenzi – FOTO / VIDEO

0

UPDATE:  Într-un document primit de News.ro din partea sindicatului CA, reprezentanţii angajaţilor de la Carfil arată că Ministerul Economiei şi nu cel al Muncii şi Protecţiei Sociale a iniţiat Memorandumul prin care societăţile din industria de apărare sunt scutite de la prevederile Legii 296 în ceea ce priveşte tichetele de masă şi ajutoarele sociale.

”Ministerul Economiei, în calitatea lui de gestionar al acţiunilor statului, trebuia să înainteze Guvernului un memorandum care să ajute societatea comercială, nu să solicite măsuri sociale! Rămânem la părerea că miniştrii din guvernul României sau sunt incompetenţi, sau sunt agenţi străini! Cine are interesul ca industria de apărare din Romania să nu producă produse militare, acum, când cererea pe piaţa de armament este atât de mare?”; se arată în documentul dat publicităţii de către sindicalişti.

 

Protestatarii de la Braşov solicită, totodată, ca societatea Carfil să poată acorda premii, prime, bonusuri si alte drepturi de natura salarială angajaţilor.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Peste 200 dintre salariaţii societăţii Carfil, care activează în industria de apărare, au întrerupt spontan lucrul, miercuri dimineaţă, şi au ieşit în parcarea din faţa sediului societăţii, pentru a cere să fie lăsaţi să muncească ore suplimentare iar societatea să poată face angajări.

”În 16 noiembrie, Guvernul României a fost de acord cu un memorandum prin care să primim tichete de masă şi ajutoare sociale în cazuri de boli grave sau alte astfel de situaţii. Asta este o imbecilitate. Pe noi nu ne interesează ajutoare sociale, noi avem de lucru şi vrem să lucrăm, să facem ore suplimentare, vrem ca societatea să facă angajări. Noi trebuie să avem posibilitatea să angajăm oameni în continuare, numai anul, acesta pentru că avem comenzi, au fost angajaţi o sută de oameni. În plus, trebuie să ni se acorde posibilitatea să facem ore suplimentare în continuare, pentru că până se fac angajări, până învaţă noii angajaţi, durează”, a declarat, miercuri dimineaţă, pentru News.ro, Liderul sindicatului ICA din industria de apărare, Arpad Suba.

Acesta a explicat că, în mod eronat, angajaţii societăţii sunt asimilaţi bugetarilor.

Un protest spontan a avut loc la Carfil Braşov şi în 15 noiembrie, când oamenii au ieşit în stradă având aceleaşi revendicări.