UPDATE: Un judecător american a acceptat solicitarea Hermes de blocare a vânzărilor de NFT-uri ”MetaBirkin” ale artistului blockchain Mason Rothschild

0

Judecătorul de district american Jed Rakoff a declarat că ordinul permanent este justificat deoarece comercializarea continuă de către Rothschild a NFT-urilor ar putea deruta consumatorii şi ar dăuna iremediabil companiei.

Rakoff a respins cererile lui Rothschild de a anula verdictul sau de a organiza un nou proces.

”Întreaga schemă a pârâtului a fost aceea de a înşela consumatorii, făcându-i să creadă, prin utilizarea variaţiilor de la mărcile comerciale ale Hermes, că Hermes susţine NFT-urile ”MetaBirkins. Nimic din Primul Amendament nu îl protejează de răspunderea pentru o astfel de schemă”, a spus Rakoff.

Reprezentanţii Hermes şi Rothschild nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii cu privire la decizie.

NFT-urile sunt jetoane unice pe reţelele blockchain care sunt adesea folosite pentru a verifica dreptul de proprietate asupra artei digitale.

Hermes l-a dat în judecată pe Rothschild anul trecut pentru MetaBirkins, 100 de NFT-uri asociate cu imagini care înfăţişează preţioasele genţi Birkin ale casei de lux acoperite cu blană colorată.

Hermes l-a numit pe Rothschild ”un speculator digital”, iar NFT-urile o schemă de ”îmbogăţire rapidă”, care a încălcat marca sa comercială ”Birkin” şi a creat falsa impresie că firma de modă a susţinut jetoanele.

Rothschild, al cărui nume legal este Sonny Estival, a replicat că lucrările au fost o declaraţie absurdă privind bunurile de lux şi imună la procesul bazat pe protecţiile din Primul Amendament al Constituţiei SUA pentru arta care utilizează mărci comerciale într-un mod relevant din punct de vedere artistic, fără a induce în mod explicit consumatorii în eroare.

Un juriu a decis în favoarea Hermes în februarie şi a acordat companiei despăgubiri în valoare de 133.000 de dolari.

Hermes a declarat într-un document din martie că Rothschild a continuat să-şi comercializeze NFT-urile după verdictul juriului. A cerut instanţei să-l forţeze să se oprească şi să predea jetoanele rămase şi profiturile obţinute după proces.

Rothschild a declarat instanţei că cererea Hermes a depăşit ”cu mult ceea ce este potrivit într-un caz ca acesta, care implică expresie artistică”.

Rakoff a acceptat în mare măsură cererea Hermes, dar a decis să nu ordone lui Rothschild să transfere jetoanele, dintr-o ”abundenţă de precauţie” pentru preocupările Primului Amendament.