Primul român care va face închisoare pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Cine este Matei Strugurel

Matei Strugurel, care a fugit dintr-un container izolator COVID-19, va merge la închisoare. Este prima condamnare definitivă din România pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Magistrații Curții de Apel Ploiești au respins apelul format la sentința de un an închisoare cu executare dictată inițial de Judectoria Buzău la sfârșitul anului trecut.

În vârstă de 37 de ani, Matei Strugurel a fost internat în aprile 2020 într-un container izolator în curtea Secției de Boli Inecțioase a Spitalului Județean Buzău pentru că tușea rău. Tânărul nu a mai așteptat rezutatul testului și a fugit din izolare. Ulterior a fost prins, judecat și condamnat pentru zădărnicirea combaterii bolilor. A fugit din spital fără să aibă COVID-19, testul ulterior a indicat că suferea de TBC. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, lui Matei Strugurel este obligat la plata a 550 de lei cheltuieli de judecată.

VIZANTE de la CFR Călători a explicat foarte nervos de ce a stat trenul nouă ore în câmp

Primul român care va face închisoare pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Cine este Matei Strugurel. Bărbatul are handicap fizic fiind internat o perioadă la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională de la Râmnicu Sărat. El a părăsit sistemul de protecţie în anul 2005, la vârsta de 21 de ani. Potrivit primarului comunei, Gheorghe Stanciu, bărbatul nu ar fi creat probleme de niciun fel în comună de-a lungul anilor, însă nici nu ar fi stat prea mult pe la domiciliu.

Ghicitori scurte pe care le poți spune la serviciu. Colegii tăi sigur vor sta pe gânduri

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed