Val de falimente personale: Tribunalul Bucureşti se aşteaptă ca 60.000 de persoane fizice să-şi ceară anual insolvenţa numai în Capitală

0

Tribunalul Bucureşti avansează ideea că judecătorii vor avea anual de rezolvat 1,8 milioane de dosare de insolvenţă personală, reprezentând contestaţii şi alte proceduri aferente unei cereri, numai în Capitală, ca argument pentru a-şi suplimenta numărul de angajaţi, scrie Profit.ro.

 

Legea insolvenţei persoanei fizice reglementează trei modalităţi prin care insolvenţa persoanelor fizice va putea fi soluţionată, respectiv pe bază de plan de rambursare a datoriilor, prin lichidare de active sau prin procedură simplificată. La acest moment, insolvenţa este posibilă doar pentru firme.

 

La finele anului trecut, Guvernul a amânat cu un an, până la 31 decembrie 2016, termenul de intrare în vigoare a Legii. Ordonanţa de amânare a ajuns în Parlament, unde a fost respinsă de Senat, decizia finală urmând acum să fie luată de Camera Deputaţilor.

 

La începutul acestui an, Guvernul a aprobat înfiinţarea comisiilor de insolvenţă, acestea fiind necesare pentru aplicarea legii falimentului personal.

 

Premierul Dacian Cioloş le-a cerut miniştrilor ca în cazul în care au ordonanţe de prorogare pentru anumite legi să respecte planul de măsuri pentru a putea pregăti implementarea lor şi a evita o nouă amânare a aplicării.