Eu vreau să analizez acest subiect strict din perspectivă instituţională, conform relaţiei dintre eficienţă şi distribuţia resurselor, pentru a demonstra că trecerea la un parlament unicameral nu este o cale de întărire a democraţiei. Din contră, aduce mai multă instabilitate legislativă şi costuri mai mari decât sistemul actual.

Într-un parlament unicameral, fenomenul de “log-rolling” se amplifică, fiind favorizat de un număr mai mic de parlamentari. “Logrolling” este un schimb (negoţ) de voturi între parlamentari, indiferent de orientarea lor politică, pentru a adopta mai uşor proiecte de lege, în funcţie de interesele lor economice sau preferinţe. Nu are relevanţă dacă acestea se află în contradicţie cu cele publice. Fenomenul de logrolling este generat în bună măsură de sistemul electoral. În cazul în care acesta este costisitor, cum este cel bazat pe votul uninominal existent şi în România, înclinaţia unui parlamentar de a negocia voturi pe bani este mai mare, cel puţin pentru a compensa cheltuielile din campania electorală. În acelaşi timp, cu cât fenomenul de “logrolling” creşte, cu atât şi corupţia la nivel politic se consolidează şi se extinde.

De asemenea, sistemul unicameral nu aduce nimic pozitiv comparativ cu cel bicameral, dacă transparenţa autorităţilor publice şi mecanismul de politici publice nu se îmbunătăţesc. Ori, fragilitatea democraţiei noastre este legată exact de aceste două probleme ce privesc toate autorităţile publice, nu numai parlamentul. Singurul avantaj al sistemului unicameral constă în reducerea duratei de adoptare a unei legi. Dar, acest lucru nu aduce automat eficienţă. Aşadar, dacă se adoptă sistemul unicameral, mafioţii vor fi singurii ce câştigă de pe urma acestei schimbări, întrucât aceştia nu mai fac trafic de influenţă la zece uşi. Pe cale de consecinţă, conform optimalului Pareto, populaţia are de pierdut. Prin comparaţie, bicameralismul serveşte fie la stabilitatea sistemului democratic în baza modelului dublei deliberări, fie la o reprezentare mai largă a comunităţilor locale, conform modelului spaţial. Pentru întărirea democraţiei, cred că este fundamental ca parlamentul să funcţioneze pe modelul dublei deliberări, în care o cameră controlează şi cenzurează proiectele de lege adoptate în cealaltă cameră şi invers (bicameralism simetric). Modelul dublei deliberări a existat şi în România într-o formă pură până în anul 2003, când a fost distorsionat de modificările aduse Constituţiei.

Acest model creează posibilitatea lărgirii consensului şi adoptării unui proiect de lege printr-o negociere mai largă şi o dezbatere mai atentă, chiar dacă întârzie procesul legislativ. La polul opus se situează modelul asimetric, în care o cameră a parlamentului are competenţe mai mari sau diferite de cealaltă, dar care compromite bicameralismul şi slăbeşte democraţia. Eu cred că un parlament trebuie construit bicameral în baza modelului simetric (dublei deliberări). Acesta este mai puţin nociv decât un parlament unicameral. Dacă în prezent, Parlamentul României funcţionează prost şi cu costuri mari, asta nu se datorează sistemului bicameral, ci lipsei de educaţie a politicienilor, precum şi culturii organizaţionale denaturate care există în partidele politice, pe suportul unui sistem electoral mizerabil. De aceea, nu văd de ce trebuie distrus parlamentul pentru motive care nu ţin de organizarea sau funcţionalitatea sa.

> Valentin M. Ionescu este director general al companiei Unic Management Consulting. A fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Privatizare şi ministru al Pri­vatizării (1997-1998)