Vanghelie despre Ponta: „Lumea se roagă să scape naibii de el”

0

„Spune că nu-l lasă Dragnea să vorbească. Dar el a lăsat pe cineva în partid să vorbească? Nu a fost el primul care a început cu gunoaiele astea? Cel mai mare câştig pentru PSD ar fi că Ponta să plece. N-au curaj oamenii să vă spună, eu vorbesc zi de zi cu mulţi dintre ei. Lumea se roagă să scape naibii de el”, a declarat Vanghelie, la ieșirea de la Tribunalul București, unde este judecat în dosarul de corupție.

 

Fostul vicepreşedinte al PSD a mai spus că Ponta a nenorocit partidul şi că atunci când lua decizii nu se consulta cu membrii Biroului Executiv. „Plecarea lui Ponta este naturală. Lui nu-i convine că i se întâmplă mult prea puţin decât ce a făcut el partidului. A nenorocit partidul. El a stat vreodată să discute cu cineva la masă? El a băgat Biroul Naţional Executiv în seama? Ne spunea că aşa trebuie şi arăta în sus, că instituţiile…”, a mai spus Vanghelie.

 

Declarațiile fostului primar al sectorului 5 vin în contextul în care Victor Ponta a anunțat, miercuri, că își depune demisia în alb din PSD.

 

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată, în iulie 2015, pentru suspiciuni privind săvârşirea a nouă fapte de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte fapte de spălare de bani.