Vânzările de autovehicule noi au atins în luna iulie un maxim al ultimelor 14 luni

0

Din decembrie 2011 şi până în iulie 2013, doar luna mai 2012 a înregistrat un volum mai mare de autovehicule vândute de către operatorii din piaţa auto. Totuşi, pe ansamblul pieţei, livrările totale (autoturisme plus vehicule comerciale) înregistrează după 7 luni din 2013 o scădere de 14% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul trecut. În interiorul acestei scăderi, remarcăm autoturismele, care au un declin al vânzărilor de 13,2%, scăderea fiind totuşi atenuată faţă de procentul înregistrat luna trecută, când acesta era de peste -19%’, se arată într-un comunicat al APIA.

 

 

Vânzările la 7 luni au însumat 42.996 unităţi comparativ cu 50.003 unităţi în ianuarie-iulie 2012.

 

 

În continuare, vânzările sunt susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice (76% din totalul la 7 luni). Astfel, pe fondul demarării târzii a Programului ‘Rabla’, dar şi a accesului dificil la credite, vânzările către persoanele fizice reprezintă la 7 luni doar 24% din total (în primele 6 luni procentajul era mai mic, de 19%).

 

 

‘În luna iulie, acest raport a fost mult mai echilibrat – 47% persoane fizice vs. 53% persoane juridice, această situaţie fiind datorată faptului că Programul ‘Rabla’ a început să funcţioneze efectiv’, precizează APIA.

 

 

Producţia naţională a înregistrat în iulie o creştere de 25% faţă de luna precedentă şi de 61% faţă de luna iulie 2012, ceea ce face ca, după 7 luni din 2013, creşterea totală faţă de 2012 să fie de 40,2% (la volum total 270.064 unităţi), cifră datorată în exclusivitate producţiei de autoturisme care înregistrează o creştere de 48,8% (volum total 270.050 unităţi). În cifre absolute, faţă de aceeaşi perioadă din 2012, au fost fabricate în 2013 cu 77.406 mai multe autovehicule.

 

 

Volumele cele mai mari le-au înregistrat Dacia Sandero (76.153 unităţi, volum dublu faţă de 2012), urmată de Dacia Duster (75.624 unităţi), Dacia Logan (65.285 unităţi) şi Ford B-MAX (50.434 unităţi).

 

 

Exportul a înregistrat un volum total de 225.388 unităţi, mai mare cu 17,4% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul trecut. Creşterea se datorează în exclusivitate autoturismelor, care înregistrează un plus de 23,9%. Cel mai exportat model în luna iulie a fost Dacia Sandero (11.652 unităţi), urmat de Duster (9.932 unităţi) şi B-MAX (7.132 unităţi). Pe ansamblul celor 7 luni de până acum, pe primul loc este Duster (74.168), urmat de Sandero (72.098) şi Ford B-MAX (50.444).

 

 

Peste 83% din producţia auto naţională a fost exportată, industria auto contribuind astfel în mod semnificativ la reducerea deficitului comercial al României.

 

 

La vânzările de autoturisme pe piaţa internă, top-ul pe mărci la 7 luni din 2013 este format din Dacia, cu 11.346 unităţi vândute (31,5% din total, cu 2,2% mai mult decât la 6 luni), urmată de Volkswagen (4.149 unităţi / 11,5%), Skoda (2.769 unităţi / 7,7%), Renault (2.091 unităţi / 5,8%), Ford (2.042 unităţi / 5,6%), şi Hyundai (1.631 unităţi / 4,5%).

 

 

Pe modele, Dacia Logan rămâne pe primul loc, urmat de Duster, Sandero, Volkswagen Golf şi Skoda Octavia. Pe clase, după 7 luni, doar clasa monovolum este pe plus, toate celelalte fiind pe minus, cu scăderi cuprinse între 8,5% şi 44%.

 

 

În funcţie de tipul de combustibil, se menţine în 2013 creşterea ponderii livrărilor de autoturisme cu motoare diesel, care ajung după 7 luni la 53,7% din piaţă, faţă de 50,3% cât se înregistra în aceeaşi perioadă a anului trecut.

 

 

La vehiculele comerciale uşoare, piaţa a înregistrat o scădere mai puternică, de 18,1%, iar primele trei mărci (Dacia, Ford, Renault), reprezintă împreună aproape 50% din piaţă.

 

 

Importurile de vehicule rulate au însumat 128.504 autoturisme şi 25.700 la vehicule comerciale şi au o creştere de 44%, respectiv 7%, faţă de 2012. La fiecare autovehicul (autoturism + vehicul comercial) nou vândut în România, au fost aduse alte 3,6 rulate.