Vânzările de maşini în Rusia s-au prăbuşit cu 58,8% în 2022

0

Câţiva producători de automobile ruşi au suspendat producţia pentru perioade ale anului trecut, deoarece industria a avut probleme să se aprovizioneze cu piese şi să stabilească noi lanţuri de aprovizionare, după impunerea sancţiunilor pentru acţiunile militare ale Moscovei în Ucraina.

”Problemele cu sancţiunile şi presiunea fără precedent asupra pieţei ruse pe toate fronturile, desigur, nu au putut decât să afecteze industria auto”, a declarat şeful comitetului auto al AEB, Alexei Kalitsev, într-un briefing.

Producătorii de autovehicule occidentali de înalt profil, cum ar fi Renault, au părăsit şi ei piaţa, făcând din industria, anterior puternic dependentă de investiţiile occidentale şi de echipamente de înaltă tehnologie, una dintre cele mai afectate de consecinţele conflictului.

La un moment dat, marele producător Avtovaz vindea maşini Lada fără airbag-uri sau sisteme de frânare antiblocare (ABS) din cauza lipsei de piese.

Preţurile maşinilor au crescut semnificativ şi în Rusia, un fapt care rămâne principala piedică pentru o revenire a vânzărilor, a spus Kalitsev.

Vânzările cu amănuntul au scăzut în Rusia în 2022, pe fondul unei recesiuni, al instabilităţii preţurilor şi al incertitudinii sporite.

Vânzările totale de maşini din 2022 s-au ridicat la 687.370 de unităţi, comparativ cu peste 1,6 milioane în 2021, a spus AEB. În luna decembrie, vânzările au scăzut cu 50,2%.

Cifrele nu includ vânzările mărcilor BMW, Mercedes-Benz şi Chery.

AEB a estimat că vânzările vor creşte cu 12% în 2023, la aproximativ 770.000 de vehicule.

Kalitsev se aşteaptă ca anul acesta să apară pe piaţa rusă 5-7 mărci noi de maşini, fără a oferi detalii.

„Cu o combinaţie favorabilă de circumstanţe… este posibilă şi o creştere de peste 12%. Dar nimeni din lume nu poate prezice nimic în situaţia actuală”, a spus el.