Vești bune pentru sute de mii de românii! Vor primi bani de la stat

0
Vești foarte bune pentru sute de mii de români! Prin programul ”Prima Conectare”, persoanele sau familiile cu venituri lunare nete mai mici decât salariul minim brut pe țară, vor putea solicita o finanțare nerambursabilă de la stat, în valoare maximă de 1.900 euro, pentru branșarea sau racordarea la rețelele publice, locale sau regionale, de apă și canalizare.

Important! Pentru a putea beneficia de măsura de sprijin, persoanele fizice trebuie să se adreseze operatorilor de apă și canalizare, care, până spre sfârșitul lunii viitoare, pot depune cereri de finanțare în cadrul celei de-a doua runde de atragere de fonduri, urmând ca apoi, cu banii primiți în cadrul programului ”Prima Conectare”, să facă branșarea solicitanților la rețelele de apă și canalizare.

Prin intermediul programului, al cărui ghid de finanțare se regăsește în Ordinul Ministrului Mediului nr. 2.605/2022, se stabilește cu cei cu venituri mici vor putea acoperi până la 1.900 euro, fără TVA, din cheltuielile de branșare sau racordare la sistemul public de alimentare cu apă şi/ sau de canalizare.

Dacă îndeplinesc condițiile stabilite prin ghid, cei interesați vor trebui să se adreseze operatorilor locali sau regionali de apă și canalizare, pentru a beneficia de măsura de sprijin. Așadar, banii nu vor ajunge direct la persoanele cu venituri mici, ci, din suma amintită, vor fi plătiți operatorii locali pentru branșarea unei gospodării.

Potrivit AFM, până pe 26 iunie 2023, ora 23:59, operatorii de servicii de utilități publice/ operatorii regionali de servicii de utilități publice din sectorul de apă/apă uzată pot depune cereri de finanțare (printr-o aplicație informatică destinată programului Prima Conectare).

Condițiile pe care beneficiarii finali, respectiv cei care vor folosi sistemele de apă și canalizare (persoanele fizice), pentru a primi banii pentru conectare sunt:
  • să fie o persoană singură cu venituri reduse/ face parte dintr-o familie cu venituri reduse (media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie);
  • are domiciliul într-o gospodărie neracordată/ nebranșată la sistemul public de alimentare cu apă și/ sau canalizare și se află pe rata teritorială a unității administrativ teritoriale care a delegat operatorului de utilități gestiunea serviciului public de alimentare cu apă și/ sau de canalizare, în baza unui contract de delegare a gestiunii;
  • își exprimă acordul cu privire la participarea în cadrul Programului, respectiv acordul cu privire la îndeplinirea tuturor formalităților și realizarea lucrărilor necesare pentru racordarea/ branșarea gospodăriei în care locuiește la sistemul centralizat de canalizare/ alimentare cu apă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.