Vești fantastice: peştele fosilă vie vechi de 65 de milioane de ani aflat în pragul dispariţiei, găsit în România
Publicat la 09.11.2020, 11:01:04
„Această dimineaţă ne dăruieşte una dintre cele mai minunate veşti. Este legată de peştele nostru naţional, aspretele – Romanichthys valsanicola, specia de folsilă vie, veche de 65 de milioane de ani şi contemporană cu ultimii dinozauri care au umblat pe suprafaţa planetei. Este cel mai rar peşte din Europa şi, după unele estimări, chiar din lume. Sunt emoţionat să vă împărtăşesc că, pentru prima dată după mulţi ani, aspretele se destăinuie oamenilor în imagini video. A fost identificat în jurul orei 8, în zona satului Brădetu, de către colegii şi prietenii mei din echipa de salvare a aspretelui, ihtiologii Andrei Togor şi Marcus Drimbea (reprezentând partenerii noştri de la Asociaţia Aqua Crisus), aflaţi în cadrul unei sesiuni de pescuit ştiinţific pe valea Vâlsanului, ce analizează impactul amenajărilor hidrotehnice la nivelul ihtiofaunei", a declarat Alex Găvan - iniţiatorul campaniei de salvare de la dispariţie a aspretelui, pentru News.ro.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Luca Niculescu, desemnat premier. Fostul ambasador la Paris are 10 zile să ceară votul Parlamentului

Actualitate
Proiect de lege privind zilierii pentru ONG-uri și culte. De ce se opune Guvernul

Actualitate
Curg banii europeni în Republica Moldova după reformele de aderare. UE mai virează 157 de milioane de euro

Actualitate
Ion Țiriac: „Vă dau cuvântul meu de onoare că nu știu ce avere am”

Actualitate
