x


  • EUR
    4.8700
    USD
    3.9468
string(6) "europa"

Vești proaste pentru sute de mii de români. NU vor scăpa prea curând de lockdown

Vești proaste pentru românii din Marea Britanie. Vor mai sta ceva timp în lockdown.

Autor: Cristina Popovici | Sursa: Money.ro | Publicat: 07.01.2021, 8:25

Premierul britanic Boris Johnson a avertizat miercuri în parlament că încheierea ultimului “lockdown” din Anglia va necesita o “ridicare graduală” în timp, angajându-se în acelaşi timp că şcolile vor fi “primele care se vor redeschide”, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Adresându-se parlamentului înainte ca deputaţii să voteze asupra măsurilor introduse la începutul săptămânii, Johnson şi-a apărat decizia de a introduce noul “lockdown” atunci când a făcut-o, afirmând că noua tulpină de coronavirus, mai contagioasă, nu i-a lăsat prea multe variante.

Răspunzând criticilor că a decis să menţină şcolile primare închise la o zi după ce a spus că acestea ar trebui să-şi reia activitatea, Johnson a spus că a făcut “tot ce ne stă în putere pentru a le ţine deschise” până când “orice altă opţiune a dispărut”.

“Iar când vom începe să ieşim din lockdown, promit că ele vor fi primele deschise. Acest moment ar putea veni după vacanţa de la mijlocul lui februarie, deşi ar trebui să rămânem extrem de prudenţi în privinţa calendarului care urmează”, a mai spus premierul britanic.

“Şi, aşa cum a fost cazul primăvara trecută, ieşirea noastră din coconul lockdown-ului nu va fi un big bang, ci o ridicare graduală”, a explicat Johnson.

Marea Britanie a fost printre ţările cele mai dur lovite de COVID-19, având cel mai ridicat bilanţ al deceselor. După apariţia noii tulpini de coronavirus, numărul de noi îmbolnăviri zilnice a ajuns la niveluri record, suprasolicitând serviciul sanitar.

Boris Johnson, care a fost criticat că a fost prea lent în introducerea unor restricţii stricte în primul val al pandemiei, este puţin probabil să se confrunte cu o rebeliune de amploare în rândul Partidului Conservator la votul privind lockdown-ul, notează Reuters.

Însă ezitarea în a introduce măsuri mai aspre pentru a limita creşterea numărului de cazuri şi mesajele sale amestecate privind deschiderea şcolilor primare au atras critici, nu doar în rândul laburiştilor.

Unii din partidul său sunt nemulţumiţi de orice restricţii “draconice”, cerând ca ele să fie înlăturate cât de curând posibil. Johnson a fost însă prudent în a avansa repere temporale.

El a spus că legislaţia se va aplica până la 31 martie “nu pentru că ne aşteptăm ca lockdown-ul naţional deplin să continue până atunci, ci pentru a permite o ieşire constantă, controlată şi bazată pe dovezi din nivelurile de alertă”.