Viceprimarul minicipiului Timişoara, Ruben Laţcău, audiat la DNA într-un dosar privind compania de termoficare Colterm

0

Ruben Laţcău s-a prezentat, miercuri, la sediul DNA, pentru a fi audiat în dosarul privind compania termoficare Colterm.

 

”E o chemare pentru o declaraţie, ca martor în acelaşi dosar în care am mai fost chemat. Sunt multe plângeri care se fac pentru orice demnitar public, de la plâgeri pe care le-am primit de la domnul Culiţă, de la care am avut declaraţii, de la celebrele discutii pe tema Colterm. E o declaraţie ca martor, eu vin, nu e nicio problemă. Nu ştiu în ce dosar este, urmează să aflu şi eu”, a declarat Ruben Laţcău, la intrarea în sediul DNA Timişoara

 

DNA a deschis, încă din primăvara acestui an, un dosar în care se fac cercetări, in rem, privind fapte de corupţie în cazul companiei de termoficare, Colterm, după ce această companie nu a achiziţionat certificatele de poluare aferente anilor 2020 – 2021.