VICTOR PONTA trage cu toate armele: ”Klaus Iohannis e un ipocrit, iar Ludovic Orban minte”

Victor Ponta, liderul Pro România, i-a acuzat pe președintele Klaus Iohannis și pe premierul Ludovic Orban de ipocrizie în strădania lor de a-i convinge pe români că alegerile parlamentare trebuie să se desfășoare pe 6 decembrie. Ponta i-a transmis lui Iohannis că Guvernul Orban a dat într-un an mai multe Ordonanțe de Urgență decât Guvernul Ponta cât a stat la Palatul Victoria. Iar lui Orban, care a cerut un Parlament nou pentru a trece bugetul pe 2021, a ținut să-i aducă aminte că, pentru prima dată în istoria României, bugetul pe 2020 a fost adoptat prin asumarea răspunderii de către Guvernul PNL, deci fără vreo dezbatere în Parlament.

 

Nelu Tătaru A PROMIS: Gata cu nedreptățile în sistemul medical

 

Victor Ponta a mai susținut că liderii PSD s-au descotorosit, în listele de candidați pentru parlamentare, de toți acei social-democrați care nu ar fi votat Guvernul Orban.

 

„Eu zic că o să mergem la vot pe 6 decembrie. E bun Guvernul Orban? O să câștige Guvernul Orban! Dar scopul nu e să trimitem 350 de oameni să stea pe scaun în Parlament, ci ca acel Parlament să dea un Guvern bun țării și să aibă o Opoziție puternică”, a declarat Ponta, pentru B1 TV.

 

A umilit-o ca niciodată! Cuvinte grele la adresa Monicăi Anisie: Avem o generație pierdută

 

Președintele Klaus Iohannis a insistat de mai multe ori că e nevoie de alegeri legislative pe 6 decembrie deoarece din 20 decembrie actualul Parlament nu va mai avea puteri depline, căci nu va mai putea adopta legi organice, iar asta nu e absolut deloc de dorit mai ales în plină epidemie de coronavirus: „Nu putem funcționa cu un Parlament fără puteri depline, așa cum ar fi după 20 decembrie. Nu va mai putea da legi organice. Cu cât am putea amâna alegerile? Constituția spune maximimum trei luni. Atunci ajungem la sfârșitul iernii. Nu cred că cineva își imaginează că peste trei luni situația epidemiologică va fi net mai bună în iarnă, spre primăvară, față de 6 decembrie”.

Despre această afirmație a președintelui, liderul Pro România a afirmat: „Domnul Iohannis e ipocrit, pentru că știe foarte bine că Guvernul Orban a emis mai multe OUG într-un an decât a emis Guvernul Ponta în 4 ani, inclusiv bugetul țării, cea mai impotantă lege a țării… 2020 a fost primul an din istoria României în care bugetul a fost adoptat fără dezbatere în Parlament. Dl Iohannis nu cred că are o problemă. E foarte rău că am uitat! Mai spune ceva Orban, că are nevoie de un nou Parlament pentru a face bugetul pe 2021. E o minciună! Bugetul poate să-l adopte fără Parlament, precum cel pe 2020. Problema e că în buget trebui să pui bani,sursele, de unde ai bani, pe ce-i cheltui, la ce folosești banii”.

„Cred că marea miză a zilei de 6 decembrie e dacă rămânem cu dl Orban – cred că Orban va avea un guvern votat ca-n aprilie de PSD; mișcările de trupe  la PSD asta reprezintă; Șerban NIcolae și alții care nu ar fi votat Guvernul PNL și unii care ar fi votat – sau dacă facem o schimbare de Guvern. Noi cei de la Pro România nu-l vom vota”, a mai declarat Victor Ponta, pentru B1 TV.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed