Victor Ponta: USL va câştiga aproximativ 60% din mandatele din viitorul Parlament

0

‘La Bucureşti, conform înţelegerii noastre iniţiale, avem un număr egal de candidaţi, respectiv ACD şi ACS, şase senatori şi 14 deputaţi. Mai mult însă, şi asta va fi schimbarea fundamentală, având în vedere sprijinul acordat de bucureşteni şi cel pe care noi, USL, îl dăm bucureştenilor, din cele 40 de mandate, la o estimare rezonabilă nu hiper-optimistă, vom avea cel puţin 35 de parlamentari, ceea ce pentru Bucureşti este o schimbare fundamentală pentru ultimii 23 de ani pentru Bucureşti. Nu am făcut discuţii pe nume. Avem 246 de candidaţi, îi cunosc pe cei mai muţi din ei, dar nu am nominalizat nici măcar colegiul 6 din Târgu Jiu, adică pe mine’, a declarat co-preşedintele USL, Victor Ponta.

 

 

El a mai spus că membrii CEx ai PSD au votat în unanimitate modul de distribuire a mandatelor pentru alegerile parlamentare, co-preşedintele USL, Victor Ponta, menţionând că decizia USL a fost aprobată cu o abţinere şi un singur vot împotrivă.

 

 

‘Cred că această înţelegere pe care aş putea să o numesc ‘Tratatul de la Murighiol’ a dovedit încă o dată coeziunea, capacitatea partidelor din USL de a duce la bun-sfârşit negocieri grele. Cred că toate criteriile pe care le-am avut în vedere au fost expresia unei formule raţionale în care am pornit de la convingerea că e posibil ca dintr-o asemenea asociere fiecare din partide să câştige, iar electoratul să aibă la îndemână o variantă solidă, coerentă, de durată – guvernarea USL’, a declarat la rândul său co-preşedintele USL, liderul PNL, Crin Antonescu.

 

În opinia preşedintelui PC, Daniel Constantin, din negocierile politice purtate la Murighiol ‘nu a câştigat vreun partid, ci a câştigat USL’.

 

 

‘Sper ca după alegerile parlamentare acest câştig să se reflecte în primul rând în actul de guvernare şi să fie un câştig al cetăţenilor’, a menţionat liderul PC, Daniel Constantin.

 

 

Conform protocolului USL, PC va avea 21 de colegii eligibile, liderul conservatorilor neexcluzând posibilitatea sa mai apară modificări.

 

 

‘Am trecut cu bine testul solidarităţii şi al unităţii în cadrul USL. Sunt convins că USL va avea majoritate absolută în Parlament şi va avea ocazia oferită de oameni de a duce mai departe ce a început şi de a-şi pune în aplicare cele mai importante proiecte ale sale’, a menţionat preşedintele PSD, Victor Ponta.