VICTORIE pentru CLOTILDE ARMAND: Stare de alertă sanitară în SECTORUL 1

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, și-a dat acordul pentru declararea stării de alertă în Sectorul 1, potrivit unui anunț al prefecturii. Cererea fusese făcută de primarul Clotilde Armand, pentru a pune capăt crizei gunoiului din Sectorul 1.

Joi, prefectul Capitalei, Alin Stoica, a cerut lămuriri suplimentare de la Primăria Sectorului 1 pentru o decizie finală privind cererea primarului Clotilde Armand de declarare a stării de alertă în sector din cauza faptului că gunoiul stradal nu a fost ridicat.

Comitetul Local pentru Situații de Urgență din Sectorul 1 a votat, în urmă cu două zile, propunerea primarului Clotilde Armand de a solicita din nou Prefectului Capitalei declararea stării de alertă pentru o perioadă de 30 de zile din cauza gunoaielor neridicate de Romprest.

Situația gunoaielor neridicate din sectorul 1 a devenit critică în ultimele săptămâni, după ce numeroși cetățeni au reclamat riscul de îmbolnăvire din cauza mizeriei de pe străzi.

Conflictul dintre primarul sectorului 1, Clotilde și compania Romprest s-a acutizat în ultimele zile.

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a formulat o plângere penala la DNA împotriva directorului general adjunct Romprest, Bogdan Adimi, pentru abuz în serviciu, au declarat pentru G4media.ro surse judiciare.

Prefectul Capitalei a refuzat să declare starea de alertă în luna iunie, pe baza raportului Gărzii de Mediu care a stabilit că nu există un pericol iminent în sectorul 1. Prefectul a mai declarat că sunt analizate ”soluții alternative”, iar dacă nu există va fi declarată starea de alertă în sectorul 1.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed