Victorie uriașă pentru Philip Morris în America: Dispozitivul iQOS a fost declarat sigur

0

Gigantul Philip Morris International a obținut acordul Administrației pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) pentru comercializarea dispozitivului iQOS, care încălzește tutunul în loc să-l ardă, conform CNBC. Oficialii companiei făcut două cereri separat către FDA, una pentru a vinde dispozitivul care încălzește tutunul, iar o alta pentru promovarea acestuia ca fiind mai puțin dăunător decât țigările obișnuite. Agenția încă nu a luat o decizie cu privire la cea de-a doua solicitare. ”Cu toate că autorizarea unor noi produse pe bază de tutun nu înseamnă că acestea sunt sigure, procesul de evaluare asigură că vânzarea acestora corespunde protejării sănătăţii publice, ţinând cont de riscurile şi beneficiile pentru populaţie, în ansamblul lor”, a afirmat directorul FDA pentru produsele de tutun, Mitch Zeller.

Philip Morris are dreptul să vândă dispozitivele iQOS Heat Sticks Marlboro, Heat Sticks Marlboro Smooth Menthol și Heat Sticks Marlboro Fresh Menthol. Pe piața americană, produsele companiei sunt comercializate de către firma Altria, din Richmond, Virginia.

Decizia FDA marchează o victorie importantă pentru Philip Morris și Altria pentru că iQOS este o componentă majoră pentru viitorul ambelor companii. Cifrele arată că numărul fumătorilor din Statele Unite continuă să atingă minime istorice, forțând astfel companiile producătoare de tutun să să își diversifice ofertele pentru a se dezvolta în continuare.

Sistemul de încălzire a tutunului iQOS conține trei părți: un suport, un baton de tutun și un încărcător. Dispozitivul, care în formă de stilou, conține o placă de ceramică și de aur care încălzește batoanele de tutun de tip Philip Morris până la 350 de grade Celsius. Tutunul din țigări arde la temperaturi de cel puțin 600 de grade Celsius.

Când a examinat cererea Philip Morris, FDA a constatat că produsele iQOS ”conțin mai puține substanțe toxice decât fumul de țigară, iar multe dintre toxinele identificate sunt la un nivel mult mai scăzut decât cele din fumul de țigară. FDA a mai constatat că iQOS degajă un nivel similar de nicotină cu al țigărilor obișnuite, sugerând astfel posibilitatea ca utilizatorii iQOS să poată trece complet de la țigaretele tradiționale la acest dispozitiv.

De asemenea, datele sugerează că nefumătorii și copiii nu vor fi atrași de iQOS, susțin oficialii Agenției de reglementare. Totuși, FDA restricționează modul cum poate fi comercializat iQOS în speciale pe rețelele de socializare și în mediul online.

Philip Morris are obligația să notifice FDA cu privire la etichetarea, publicitatea, planurile de marketing și cum intenționează să restricționeze accesul tinerilor. Compania nu va putea să facă publicitate iQOS la TV și radio întrucât FDA a declarat că produsul încă îndeplinește definiția de țigară și, prin urmare, trebuie să respecte restricțiile existente privind țigările. ”Susținem pe deplin acest obiectiv”, a declarat directorul PMI, Andre Calantzopoulos, citat de CNBC. ”FDA a stabilit un standard ridicat și așteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu aceasta pentru a pune în aplicare cerințele ei, astfel încât iQOS să ajungă la publicul potrivit – fumătorii adulți curenți”, a mai spus oficialul PMI.

Altria va începe vânzarea iQOS în Atlanta în această vară. Compania intenționează să deschidă un magazin iQOS și alte numeroase magazine mobile. Heatsticks, batoanele de tutun marca Marlboro care sunt utilizate cu dispozitivul iQOS, vor fi disponibile în aproape 500 de magazine, inclusiv în Circle K, Murphy SUA, QuickTrip, RaceTrac, Speedway dar și alți comercianți.

În 2018, produsele cu risc redus au generat vânzări de 4,1 miliarde de dolari, adică 14% din veniturile totale ale PMI, de 29,63 miliarde de dolari. Compania dorește să ajungă la 42% până în 2025. De la prima lansare a iQOS în Nagoya, Japonia, și Milano, Italia, în 2014, Philip Morris a introdus dispozitivul în peste 40 de piețe din întreaga lume. În unele dintre zone dezvoltarea a fost foarte puternică. În SUA, iQOS intră pe o piață unde țigările electronice cresc puternic, în special datorită companiei Juul. Altria a investit 12,8 miliarde de dolari pentru a prelua o participație de 35% din capitalul Juul.

Centrul pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor estimează că 34,3 milioane de adulţi din SUA fumează în prezent ţigări. Philip Morris afirmă că iQOS va atrage fumătorii adulţi pentru că oferă o experienţă mai apropiată ţigărilor tradiţionale, dar una mai puţin dăunătoare.