Videanu: Hidroelectrica şi-a triplat bugetul în primul semestru al acestui an

Referindu-se la demararea lucrărilor la hidrocentrala de la Cosmeşti, ministrul Economiei a spus că astfel de investiţii rezolvă mai multe probleme în zonă şi aduc, în timp, un plus de valoare economiei naţionale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Este o investiţie cu multiple valenţe. Dincolo de potenţialul energetic există şi un potenţial de regularizare care, pe de o parte, va pune în siguranţă 11.000 de hectare de teren de riscul viiturilor şi despre potenţialul de irigaţii de peste 1400 de hectare. Numai o companie puternică, cum este Hidroelectrica, poate să o susţină o astfel de investiţie, şi aici aş dori să relev forţa unor companii naţionale în momente dificile, cum sunt situaţiile de criză, care prin investiţiile pe care le generează, generează plus-valoare la nivelul economiei naţionale, dar rezolvă şi probleme extrem de importante ale comunităţilor locale”, a declarat Adriean Videanu.

Acesta a continuat referindu-se în mod special la Hidroelectrica, despre care a spus că şi-a triplat în primul semestru al acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Vreau să precizez un lucru extrem de important. În primul semestru al acestui an, fără să dau o cifră finală, Hidroelectrica şi-a triplat bugetul faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut sau comparativ cu anul 2008. Asta demonstrează o forţă extraordinaă în condiţii de criză la nivelul Hidroelectrica”, a încheiat Videanu.

Hidrocentrala de la Cosmeşti este parte a unui proiect mai amplu din care face parte şi hidrocentrala de la Movileni, dată deja în folosinţă. Centrala ale cărei lucrări au fost inaugurate, joi, va avea o putere instalată de 37,8 MW şi urmează să producă 130,1 Gwh/an.

Termenul de execuţie este estimat la peste trei ani, iar costurile se preconizează a fi de 618 milioane de lei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed