VIDEO VIRAL. O declarație „deturnată” a lui Zelenski, folosită pentru a sugera că americanii vor ajunge la război

0
Facebook

O declaraţie interpretată a Volodimir Zelenski este folosită în SUA pentru a crea panică. Afirmația pare să sugereze că președintele Ucrainei le cere americanilor să vină la lupte, pe frontul cu Rusia.

Practic, așa cum sugerează dezinformarea, Zelenski a cerut ca „fiii şi fiicelele” americanilor să vină să lupte şi să moară în războiul din această ţară, dezinformarea fiind folosită inclusiv de politicienii americani care se opun ajutorului acordat de SUA Ucrainei, scrie CNN, potrivit digi24.

Ce a vrut, de fapt, să spune Zelenki

Fragmentul video a fost decupat din discursul susţinut de acesta pe 24 februarie, la un an de la invazia Rusiei în Ucraina şi distribuit masiv pe Twitter.

În fragmentul video, care are doar 19 secunde, Zelenki spune: „SUA vor trebui să-şi trimită fiii şi fiicele, exact aşa cum şi noi trimitem fiii şi fiicele, la război. Şi vor trebui să lupte, pentru că vorbim de NATO. Şi vor muri. Doamne fereşte, pentru că este un lucru oribil”.

Dar, Zelenski nu se referea la războiul din Ucraina. Anterior, acesta spusese că dacă Ucraina va pierde războiul cu Rusia, este foarte probabil ca Vladimir Putin să decidă şi invadarea ţărilor baltice.

Iar cum acestea sunt membre NATO, potrivit obligaţiilor prevăzute de articolul 5 al Alianţei, celelalte state, inclusiv SUA, vor trebui să intervină în ajutorul lor.

„Mâinile jos de pe fiii şi fiicele noastre!”

În acest context, „fiii şi fiicele” americanilor ar fi urmat să ajungă la război. Afirmaţia scoasă din context a fost distribuit inclusiv de politicieni americani care se opun sprijinului SUA pentru Ucraina, precum republicanca Marjorie Taylor Greene.

Chiar şi după ce mai multe platforme media au arătat că Zelenski nu a cerut ca americanii să lupte în Ucraina, aceasta a continuat să îl critice pe preşedintele ucrainean, ultima dată vineri, la o convenţie a republicanilor la care a participat şi Donald Trump.

„Zelenski spune că vrea ca fiii și fiicele noastre să meargă să moară în Ucraina”, a spus ea, în timpul discursului. „Mă voi uita la cameră şi îi voi spune direct lui Zelenski: Mâinile jos de pe fiii şi fiicele noastre, pentru că nu vor muri acolo”, a adăugat republicanca, conform digi24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.