VIDEOCONFERINŢA E-commerce Profit.ro – Pătrăşcanu, Managing Partner FAN Courier: După declanşarea pandemiei, ne-am trezit într-un Black Friday neanunţat, după ce mai întâi ne-am speriat. Am fost nevoiţi să angajăm

0

„După declanşarea pandemiei şi introducerea restricţiilor, vânzările şi livrările au scăzut drastic în prima săptămână şi, speriaţi, ne gândeam să facem restructurări, dar lucrurile au evoluat spre o creştere foarte mare, cu un vârf în aprilie şi mai, care s-a dus la peste 50-60% în privinţa volumului de livrări. Practic, ne-am trezit într-un Black Friday neanunţat, campanie pe care noi şi partenerii noştri o pregătim cu câteva luni bune înainte, pentru a fi OK în noiembrie”, a spus Pătrăşcanu.

În total, în primele şase luni, FAN Courier a consemnat o creştere de 32% în privinţa numărului de comenzi.

„Am fost nevoiţi să angajăm şi, slavă Domnului, am avut de unde să angajăm, pentru că alte zone au avut de suferit, a se vedea HORECA, închirieri de maşini şi altele. A crescut foarte mult ponderea plăţilor online, a crescut foarte mult şi volumul livrărilor, şi mai ales în zona rurală, pentru că oamenii au reactivat casele de vacanţe sau au închiriat una. Spre exemplu, filiala Câmpina, unde aveam 800 de livrări zilnice, a ajuns la 1.000 – 1.500 de livrări în perioada Paştelui”, a mai spus reprezentantul companiei.

Pătrăşcanu s-a arătat îngrijorat cu privire la previziunile macroeonomice, care arată o scădere a principalelor economii ale lumii, cum ar fi SUA sau ţările din vestul Europei.