Viitorii pământeni nu vor mai vedea eclipsele totale de Soare

Omenirea este norocoasă să trăiască pe o planetă care îndeplinește condițiile unei eclipse. Mercur și Venus nu au sateliți naturali. Lunile lui Marte sunt prea mici, iar Jupiter are sateliți naturali însă are o suprafață gazoasă, informează site-ul radioului public american (NPR) în ediția electronică.

 

De ce vedem o eclipsă totală de soare? Pentru că diametrul lunii este de aproximativ 400 de ori mai mic decât cel al Soarelui și este la o distanță de aproximativ 400 de ori mai aproape decât steaua noastră, scrie DIGI24.

 

Cu toate acestea, în trecut eclipsele nu arătau la fel ca acum și nici în viitor nu va mai fi la fel.

 

„Mărimea Soarelui nu s-a schimbat, însă Luna s-a îndepărtat de Pământ de-a lungul eonilor (diviziune a timpului geologic de cel mai înalt grad, n.red.) Așa că, în trecut, Luna arăta mai mare”, explică Matija Cuk, om de știință la Institutul SETI.

 

Iar satelitul natural al planetei se îndepărtează în continuare, chiar dacă fenomenul nu este vizibil. Astfel, Luna de distanțează de Pământ cu aproximativ 3,8 centimetri în fiecare an.

 

Prin urmare, în aproximativ 600 de milioane de ani, Luna se va vedea atât de mică încât nu va mai putea acoperi perfect Soarele, atunci având loc ultima eclipsă totală, iar după acest moment viitorii pământeni nu vor mai putea vedea eclipse totale de Soare.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed