Vila Simonei Halep din inima Bucureștiului e gata! Proprietatea e evaluată la peste 350.000 euro

Însă, în timp, apartamentul din Pădurea Băneasa i-a ”rămas mic”, așa că sportiva și-a cumpărat o casă în Capitală, pe care a transformat-o într-una demnă de renumele său.

Vila, situată în Cartierul Primăverii, unul dintre cele mai selecte cartiere din București. În impobilul cu un etaj se pare că vrea jucătoarea noastră să se stabilească alături de iubitul său, Toni Iuruc şi de copiii lor, pentru că Simona nu a ascuns niciodată că vrea să aibă cel puţin doi.

Jucătoarea de tenis a făcut investiții importante în imobiliare. Halep deține două hoteluri în Poiana Braşov, o investiție de circa două milioane de euro. În plus, ea a ridicat în zona Mamaia un bloc de șase etaje cu apartamente de lux. Acasă, la Constanţa, lângă casa unde a copiărit, a construit o casă cu două etaje.

Connect-R, mândru foc de părinții lui: ”Mama și tata vând la tarabă și pe pandemie”

Simpona Halep, avere de 47 milioane de euro din cariera sportivă

De asemenea, anul trecut, firma fratelui său, Nicolae, a primit autorizaţiile necesare pentru a constui un hotel de patru etaje şi cinci stele, chiar în centrul Constanţei. Acestor proprietăți li se adaugă locuinţele construite pentru folosinţa ei sau a familiei. Printre ele se numără  ansamblu de trei vile în Constanţa, pentru familia ei.

Averea fostei campioane de la Roland Garros și Wimbledon este  estimată la 47 de milioane de euro, banii venind din premiile turneelor la care a participat în carieră, din contractele de imagine și publicitate, dar și din afacerile imobiliare.

Viorica și Ioniță de la Clejani au făcut bani buni din lăutărie. Înainte de pandemie au încasat și 23.000 euro pentru un eveniment

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed