Vine marea DEȘERTIFICARE! Nisipul mușcă tot mai mult din pământul României

0

În opinia Curții, coerența măsurilor luate până acum de Comisie și de statele membre pentru a combate deșertificarea este limitată, iar Comisia nu a evaluat progresele înregistrate în direcția atingerii obiectivului privind neutralitatea din punctul de vedere al degradării terenurilor până în 2030. Termenul de „deșertificare” descrie procesele legate de activitatea umană și de climă care duc la probleme ce afectează zonele aride, cum ar fi reducerea producției de alimente, infertilitatea solului, scăderea rezilienței naturale a terenurilor și reducerea calității apei. Previziunile referitoare la schimbările climatice în Europa arată că riscul de deșertificare este în creștere. În sudul Europei există deja semideșerturi calde și fenomenul se extinde către nord. Deșertificarea este atât o consecință, cât și o cauză a schimbărilor climatice: degradarea solului determină emisia de gaze cu efect de seră în atmosferă, iar solurile degradate au o capacitate mai scăzută de reținere a carbonului.

 

Agenția Europeană de Mediu arată că în Europa Centrală, de Sud și de Est, sunt 14 milioane de hectare, adică 8% din teritoriu, care au o sensibilitate ridicată la deșertificare. Partea afectată crește până la peste 40 de milioane de hectare, dacă se iau în considerare și sensibilitățile moderate. Situația este cea mai gravă se află în sudul Portugaliei, o mare parte din Spania, Sicilia, sud-estul Greciei, în Cipru și în zonele care se învecinează cu Marea Neagră, în Bulgaria și România. Deșertificarea este definită de Convenția Națiunilor Unite pentru combaterea deșertificării (United Nations Convention to Combat Desertification – UNCCD) ca fiind „degradarea terenului în zone aride, semiaride și uscat-subumede, cauzată de diverși factori, incluzând variațiile climatice și activitățile umane”. Deșertificarea este atât o consecință, cât și o cauză a schimbărilor climatice. Ea poate fi cauzată, inclusiv, de practici de gestionare nesustenabilă a terenurilor. Deșertificarea amplifică schimbările climatice, întrucât terenurile afectate de acest fenomen își pierd capacitatea de stocare a carbonului și, prin urmare, volumul de gaze cu efect de seră pe care aceste terenuri le pot absorbi scade.

 

 

Articolul integral pe COTIDIANUL