Virgil Popescu: Românii vor avea parte de susţinerea Guvernului pentru plata facturilor la energie pentru încă un an de zile. De noile măsuri, la energie electrică beneficiază 8 milioane de gospodării, iar la gaze naturale toate gospodăriile racordate

”Românii vor avea parte de susţinerea Guvernului pentru plata facturilor la energie pentru încă un an de zile! De noile măsuri, care intră în vigoare de la 1 aprilie, la energie electrică beneficiază 8 milioane de gospodării, iar la gaze naturale toate gospodăriile racordate, indiferent de consum! Alături de prim – ministrul Nicolae Ciucă şi colegii din Guvern am aprobat Ordonanţa de urgenţă privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023”, a scris Virgil POpescu, vineri, pe Facebook.  

Acesta a detaliat măsurile aprobate. 

MĂSURI PENTRU CONSUMATORII CASNICI: 

– plafonarea preţurilor finale facturate la energie electrică pentru clienţii casnici vulnerabili sau care se pot regăsi într-o situaţie de sărăcie energetica, pe două tranşe de consum, pe baza consumului mediu lunar realizat în anul 2021 şi a preţurilor finale la gaze naturale;  

Energie electrică 

a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este mai mic sau egal cu 100 KWh; 

b) maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 100 kWh şi 300 KWh inclusiv; 

Gaze naturale GAZE NATURALE – PREŢ REGLEMENTAT de maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus 

MĂSURI CONSUMATORI NON – CASNICI 

– plafonarea preţurilor finale facturate pentru energie electrică şi gaze naturale pentru clienţii non-casnici, excepţie fiind marii consumatori care vor beneficia de schema specifică industriei 

Energie electrică: maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici. 

Gaze naturale: maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică destinată consumului altor clienţi. 

CET-urile vor cumpăra gaze naturale la preţ reglementat de 250 lei /MWh 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed