Viscol şi ninsori în sudul ţării şi la munte VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

0

Va ninge consistent şi la Bucureşti, iar temperaturile maxime nu vor trece de minus un grad Celsius.

Meteorologii anunţă, pentru intervalul luni, ora 8.00 – marţi, ora 4.00, ninsori în Dobrogea, Muntenia, Oltenia, sudul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, informează NewsIn.

Începem săptămâna de lucru, prima pe anul acesta, cu vreme în răcire simţitoare. Din nou gerul se stabileşte în nordul ţării, iar norii strâng rândurile şi lasă ninsori pe arii mari în sud şi sud-est, dar nu scapă fără câţiva fulgi de zăpadă nici restul regiunilor ţării.

Ninsorile vor fi prezente mai ales în Dobrogea şi Muntenia, ca şi în Oltenia, sudul Moldovei şi zona de munte, cu precădere Carpaţii Meridionali şi cei de Curbură. Mai mult vântul prinde putere şi viscoleşte temporar ninsoarea în regiunile sud-estice ale ţării şi, desigur, pe crestele montane. Şi, după un început de an sărac în precipitaţii, mâine pe litoral aşteptăm şi lapoviţe, nu numai ninsori.

În Bucureşti norii adunaţi încă de peste noapte au început să lase ninsori care vor continua întreaga zi. Frigul se înteţeşte şi el, aşa că de la minus 6 grade în zori, amiaza va urca mercurul în termometre la cel mult minus 1 grad, pe un fond de vânt care, deşi nu trece de moderat, va fi suficient de alert să sporească senzaţia de frig.

Pe litoral, precipitaţiile mixte favorizează luni depunerea poleiului, iar vântul în rafale coboară de la munte şi în Dobrogea. Maximele, scad, aşa că vom avea între minus 8 grade în Baia Mare şi Cluj şi cel mult 2 grade pe litoral. Va ninge luni şi în capitală, iar la amiază maxima nu mai sălta peste valoarea de îngheţ, după o dimineaţă cu minus 5 grade, informează Realitatea TV.

Marţi, ninsorile se mai restrâng. Vântul se domoleşte, dar e mai rece decât luni, aşa că vorbim de temperaturi în plină zi de la minus 10 grade în Cluj, Târgu Mureş sau Baia Mare la cel mult minus 1 grade în sud-est, la Tulcea, Constanţa şi Brăila. În plus, ceaţa reapare cu tot cu depunerea de chiciură.

Frig şi în Capitală marţi, cu minus 2 grade la prânz. Ninsorile însă se mai potolesc în ciuda norilor care nu prea fac loc soarelui pe cer.

Ziua de miercuri începe de la minus 20 de grade, dar precipitaţiile se rezumă la câteva fulguieli. De altfel, ceaţa este fenomenul principal al zilei, mai ales în sud şi est. Maximele urmează să ne aducă între minus 8 grade în estul Transilvaniei şi cel mult 0, poate un grad în Dobrogea şi pe litoral. Tot gerul dictează şi în Bucureşti mai ales dimineaţa, iar ceaţa matinală va permite mercurului să urce la cel mult minus 6, minus 5 grade Celsius.