Vlădescu: Nu mai minţim. Lumea nu merge bine (VIDEO)

Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu a ripostat acuzelor din moţiunea PNL susţinând că semnatarii au susţinut o guvernare vinovată pentru agravarea crizei economice. „Trecutul nu poate fi schimbat, dar ar trebui să ne înveţe. Primul lucru ce ar trebui să ne înveţe este că nu e bine să minţi. S-a promis foarte mult acum doi ani că în România va fi creştere economică veşnică de peste 5%, că vom putea da creşteri salariale de peste 25% anual, că vom da la nesfârşit pensii crescute. S-a promis foarte mult de către cei care mi-au confirmat ce am spus în 2007, că cei care iau aceste măsuri le iau pentru că ştiu că nu vor mai fi niciodată la putere”, a declarat Vlădescu la începutul dezbaterilor din Camera Deputaţilor.

Ministrul a apreciat documentul supus dezbaterii ca fiind unul fantezist în evaluarea situaţiei, dar şi în soluţiile avansate. „Este o moţiune care nu are nicio legătură cu realitatea, care nu vrea să discute despre cauze, ignoră efectele şi vine cu soluţii fanteziste sau copiate din ceea ce face Guvernul acum. Există lucruri în moţiune care, dacă nu ar fi atât de serioase, ar putea fi socotite ca amuzante. Neimpozitarea dividendelor pentru investiţii: cred că orice jurist îşi dă seama că nu are nicio legătură cu economia şi cu dreptul această propunere”, a spus Vlădescu.

El a menţionat apoi o serie de măsuri pe care le-a luat ca ministru de Finanţe ce ar putea da semnalul relansării economice şi a justificat programul de austeritate al Executivului. „Ştim ce să facem, în niciun caz cuvântul incompetenţă nu are nicio legătură cu acest Guvern. Faptul că ceea ce facem presupune un risc politic pe care nu şi-a închipuit nimeni că cineva şi l-ar asuma arată deplina responsabilitate a guvernului. Am fi putut minţi încă şase luni, puteam să ne mai împrumutăm şase luni (…) Decât să le spunem oamenilor că lumea merge bine, Europa merge bine, iar România s-ar putea să meargă bine, le spunem românilor adevărul: lumea nu merge bine, Europa merge prost, iar România s-ar putea să nu meargă bine”, a spus Sebastian Vlădescu.

Ministrul a afirmat că sunt necesare măsuri ferme pentru a restrânge şi a eficientiza aparatul bugetar, dar şi pentru a regândi sistemul de protecţie socială. „Avem zeci de formule de sprijin social, avem pensii fără să fi fost vreodată contributive, avem sate de orbi care se plimbă cu maşina şi au carnet, avem beneficiari de ajutor social cu Mercedes în curte, avem beneficiari de venit minim garantat ce au venituri mai mari decât media celor prezenţi acum în sală, avem tot felul de rupturi în funcţionarea sistemului, susţinute prin zeci de legi de asistenţă socială”, a argumentat Vlădescu.

Acesta s-a referit şi la declaraţiile şefului FMI, Dominique Strauss-Kahn privind programul de austeritate al Guvernului Boc. „Din punct de vedere tehnic, reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional au spus că e cel mai bun program pe care îl poate România îl poate asuma. Ei au avut doar temerea că nu ne vom asuma riscul politic al acestor măsuri”, a conchis Sebastian Vlădescu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed