Vladimir Putin este noul premier al Rusiei

0

Cei 56 deputaţi comunişti s-au pronunţat împotriva lui Putin, dar primul ministru a reuşit să-şi asigure postul de la Casa Albă, cum este numit sediul guvernului, cu 392 de voturi. Înainte de aprobarea candidaturii, Putin a susţinut un discurs, în care a promis că va stimula producţia de petrol a ţării prin scăderea impozitelor în acest sector.

Putin i-a asigurat pe deputaţi că prioritatea sa va fi adoptarea de măsuri pentru reducerea inflaţiei, care trebuie să coboare sub 10%. Noul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, care a venit în Dumă să susţină candidatura premierului, a spus că Vladimir Putin va avea un rol-cheie în realizarea misiunilor fixate până în 2020 pentru dezvoltarea Rusiei.