Vladimir Putin: „Nu ne vindem teritoriile”

0

Nu ne vindem teritoriile, cu toate că problema Tratatului de pace cu Japonia este crucială și ne-ar plăcea să găsim o soluție cu prietenii noștri japonezi”, a declarat Vladimir Putin, scrie digi24

 

 

Relațiile dintre Moscova și Tokyo sunt tensionate din cauza unei dispute referitoare la patru insule din arhipelagul Kurilelor ocupate la sfârșitul celui de-al doilea război mondial de către URSS și revendicate de către Japonia, ceea ce a împiedicat cele două țări să semneze un tratat de pace la încheierea războiului și până în prezent.

 

Negocierile referitoare la cele patru insule vulcanice, denumite teritoriile de Nord de către Japonia, sunt într-un punct mort de la anexarea Crimeii de către Rusia în martie 2014, condamnată de către Tokyo după occidentali.

 

Vladimir Putin, care se va întâlni cu Shinzo Abe vineri după-amiază la Vladivostok, în Extremul Orient rus, s-a declarat convins că această problemă va face obiectul unor discuții cu premierul japonez.

 

„Dar nu este vorba de vreun schimb sau de o vânzare”, a precizat el, când a fost întrebat dacă Rusia, puternic afectată de sancțiunile occidentale din cauza crizei din Ucraina, sancțiuni susținute de către Tokyo, este gata să renunțe la una dintre insulele disputate, în schimbul întăririi cooperării economice cu Japonia.

 

„Este vorba de a căuta o soluție care să-i permită fiecărei părți să nu sufere prejudicii, să nu se simtă nici câștigătoare, nici perdantă”, a subliniat președintele rus.