Volksbank România a scăzut dobânda la facilitatea de overdraft

0

‘Având în vedere potenţialul de creştere a facilităţilor de tip overdraft, venim în întâmpinarea clienţilor noştri cu un produs îmbunătaţit care, pe lângă costurile diminuate, oferă şi o asigurare de viaţă gratuită’, a precizat Marius Istrati, şeful departamentului de Retail Product Development din cadrul Volksbank România, într-un comunicat.

 

Volksbank percepe o dobândă de 11,24% pe an la facilităţile Overdraft oferite clienţilor persoane fizice. Dobânzile sunt calculate în funcţie de indicatorul ROBOR la 3 luni, la care se adaugă o marjă de 7%, redusă cu 0,5 puncte procentuale faţă de nivelul iniţial.

 

De asemenea, Volksbank a lansat o facilitate pentru refinanţarea facilităţilor de la alte bănci, clienţii beneficiind de o marjă redusă cu un punct procentual, la 6%. Clienţii pot împrumuta până la patru salarii sau pensii, în cazul contractelor individuale, respectiv până la 6 salarii în cazul convenţiilor încheiate cu angajatorii, dar nu mai mult de 30.000 de lei.

 

Overdraftul permite utilizări sau retrageri repetate, în limita plafonului maxim acordat de către bancă în condiţiile în care clientul îşi încasează veniturile în conturile deschise la bancă.

 

Volksbank a intrat pe piaţa din România în 2000. Volksbank România administrează active de 4,7 miliarde de euro şi o reţea de 135 de unităţi.

 

Începând din octombrie 2011, controlul asupra Volksbank România a fost transferat către vehiculul financiar VBI Beteiligungs Gmbh, în cardul unui proces de repoziţionare pe piaţă.