Vor trece 10, 20 sau chiar 30 de ani până când Covid 19 va fi un simplu guturai

Medicul Cătălin Apostolescu, directorul medical de la „Matei Balș”, atrage atenția asupra valului 3 de pandemie. Acesta a precizat, într-un interviu pentru Digi 24, că acest virus va rămâne pentru o foarte lungă perioadă printre noi.

 

 

„În mod normal, într-un salon, când au fost câteva zile niște pacienți, îl închizi și faci sterilizare. Noi eram în situația în care nu mai reușeam să facem așa ceva. Cum se elibera patul, imediat venea alt pacient. Cât să apucăm să schimbăm așternutul și să ștergem puțin mobilierul în jur și imediat puneam alt pacient.

Mă tem că ar putea fi mai rău. Zece, hai, dacă suntem optimiști, 15 la sută din populație a trecut prin infecția COVID, deci asta ne arată că încă mai avem majoritatea populației care nu a trecut prin COVID. Nouă ne este teamă că al treilea val va fi mai rău decât al doilea, în sensul că vor fi mult mai mulți pacienți. Nu știm deocamdată cum va evolua din punct de vedere clinic, dar vă întreb: între 1.000 de pacienți cu mortalitate 3 la sută și 3.000 de pacienți cu mortalitate 2 la sută, cum e mai bine?”, a declarat Cătălin Apostolescu, într-un interviu pentru Digi24.ro.

Întrebat dacă vor ajunge în România și celelalte tulpini, medicul a precizat: ”Garantat vor ajunge. Și pe lângă acele tulpini, vor mai apărea altele. Ne putem uita în istorie, ne putem uita pe modele matematice. Este clar că acest virus va rămâne pentru o foarte lungă perioadă printre noi, 10 ani, 20 de ani, 30 de ani. Este adevărat, sperăm că la un moment dat numărul de cazuri va deveni foarte mic și sperăm ca la un moment dat acest nou coronavirus se va domoli și va ajunge precum celelalte coronavirusuri pe care le cunoșteam și pe care le știam că dau guturaiuri”, a mai spus Cătălin Apostolescu, potrivit Digi 24.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed