Vouchere de 50.000 de lei pentru români. Cine le poate accesa

0

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță că va finanța un nou program destinat instalării de panouri fotovoltaice, program finanțat prin fonduri europene prin PNRR.

Ministrul Adrian Câciu spune că aproximativ 60.000 de locuințe vor putea primi fonduri prin acest program, pentru instalarea de panouri fotovoltaice și baterii, dar și pentru creșterea eficienței energetice.

În paralel, va fi continuat și programul „Casa Verde Fotovoltaice”.

”Dincolo de depunerea cererii de plată numărul 3, noi avem un nou PNRR. Este bine să spunem lucrul acesta, pentru că prin noul PNRR pe care l-am negociat cu Comisia Europeană şi acesta a fost aprobat de Comisie, am introdus capitolul REPowerEU, unde avem o nouă finanţare de 1,4 miliarde de euro, care va intra în implementare din acest an, din 2024 şi acolo cea mai importantă alocare este pentru oameni, pentru cetăţeni, pentru gospodăriile populaţiei, unde avem 1,2 miliarde de euro pentru ceea ce înseamnă panouri fotovoltaice şi baterii, vouchere pentru acest tip de investiţii şi, pe de altă parte, pentru eficienţa energetică a gospodăriilor individuale, a caselor”, a declarat Câciu la Digi24.

Ministrul a mai explicat că aceste vouchere pot fi solicitate de persoanele care au nevoie să își asigure suficiența energetică, însă a atras atenția că programul nu se adresează celor care doresc să devină prosumatori.

”Pe partea de REPowerEU, pe partea de investiţie privind panourile fotovoltaice şi elementele de stocare, bateriile, aceste investiţii merg mână în mână, deci practic nu se acordă doar pentru panouri, se acordă pentru persoanele care trebuie să-şi asigure suficienţa energetică, atenţie, nu este un program pentru prosumatori. Deci cei care vor beneficia de aceste vouchere vor avea îndeajunsă energie pentru autoconsum, nu pentru a fi producători de energie, valoarea unui voucher pentru panourile fotovoltaice este până la 25.000 de lei şi spun până la 25.000 de lei pentru că depinde de fiecare gospodărie, este echivalentul a 5 kilowaţi pentru gospodărie, undeva poate e nevoie doar de 3, undeva de 4, însoţiţi aceşti 25.000 de lei pentru panouri de încă 25.000 de lei pentru capacitatea de stocare, pentru baterii, deci 50.000 de lei pe gospodărie vin pe acest tip de investiţie”, a mai spus ministru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.