Wojciech Zaremba ar putea fi administrator special la SC Oltchim SA

0

Astfel, la discuţiile avute cu ministrul Vosganian reprezentantul concernului germano-polonez, a afirmat că se va implica în revigorarea combinatului, va investi un milion de euro în cursul acestei săptămâni, bani care vor ajunge la furnizorul de energie electrică CET Govora.

 

În urma acestor angajamente, Zaremba ar putea deveni administratorul special al combinatului propus de Adunarea Generală a Acţionarilor.

 

Contactat telefonic liderul de sindicat, Mihai Diculoiu, a declarat luni, pentru AGERPRES, că în varianta enunţată anterior salariaţii şi-ar dori şi un administrator special propus de acţionarul majoritar, în speţă, statul român.

 

În cadrul SC Oltchim SA Petro Cargo Chem deţine un portofoliu 32 la sută din acţiuni, iar statul român aproximativ 54%.

 

SC Oltchim SA a intrat la începutul săptămânii trecute în procedură de insolvenţă.