Wolfgang Schaeuble: Turcia nu face parte din Europa

0

Germania a presat blocul comunitar cu 28 de membri să amâne o nouă rundă de negocieri săptămâna trecută, în replică la modul în care autorităţile au gestionat protestele antiguvernamentale din ultimele săptămâni. Bruxellesul a amânat discuţiile pentru cel puţin patru luni, dar a asigurat că drumul Turciei spre UE rămâne deschis.

 

‘Nu ar trebui să acceptăm Turcia în calitate de membru deplin /…/ Turcia nu face parte din Europa’, a explicat Schaeuble cu ocazia unui miting electoral organizat de formaţiunea sa şi a cancelarului Angela Merkel, creştin-democraţii CDU, la Duesseldorf, în vestul Germaniei.

 

Germania şi Franţa şi-au exprimat în mai multe rânduri reticenţele faţă de eventuala accedere a ţării majoritar musulmane cu 76 de milioane de locuitori la blocul comunitar, temându-se că diferenţele culturale şi mărimea Turciei vor face prea dificilă sarcina integrării. Pe de altă parte, criticii lui Merkel au acuzat-o că se foloseşte de acest subiect pentru a-şi asigura voturile alegătorilor conservatori în perspectiva alegerilor legislative din septembrie.

 

Turcia a devenit o ţară asociată la UE în anii 1960, dar negocierile de aderare lansate în 2005 au fost tergiversate pe fondul unei dispute teritoriale cu Ciprul, stat membru UE, şi a opoziţiei Parisului şi Berlinului, notează Reuters.