WSJ: Guvernatorul băncii centrale din Cehia este reticent faţă de adoptarea euro

0

Singer, numit în funcţie săptămâna trecută, consideră că problema datoriilor din Grecia şi din alte state din zona euro şi eforturile regiunii de a trece peste aceste dificultăţi demonstrează că sunt necesare schimbări la nivelul instituţiilor uniunii monetare şi în cerinţele pentru adoptarea euro.

„Nu ştiu de cât timp va fi nevoie pentru rezolvarea problemelor zonei euro. Sunt prea multe scenarii pentru a putea aprecia dacă aderarea va ajuta economia Cehiei”, a afirmat oficialul.

Cehiei, României, Bulgariei, Ungariei, Poloniei şi statelor baltice li se cere, ca o condiţie la aderarea la Uniunea Europeană (UE), să încerce să adopte euro, însă nu le-a fost impus vreun termen pentru intrarea în zona euro, notează WSJ.

Cehia nu a prezentat un calendar privitor la adoptarea monei unice europene. Pentru a respecta actualele reguli privind intrarea în zona euro, guvernul ceh trebuie să reducă deficitul bugetar într-un mod sustenabil.

„În prezent este dificil să fi un entuziast al zonei euro şi să te grăbeşti să adopţi euro. Regiunea trece prin cea mai gravă criză din cei zece ani şi jumătate de existenţă”, a afirmat Radomir Jac, analist la PPF Generali Asset Management.

Păstrarea unei monede independente poate asigura autotităţilor naţionale mai multe mijloace pentru a lupta contra problemelor economice. Unul dintre motivele pentru care Polonia a fost anul trecut singura ţară din UE a cărei economie a crescut a fost faptul că zlotul s-a putut deprecia, ceea ce a făcut mai atractive exporturile poloneze.

Autorităţile române au anunţat anul 2015 ca ţintă oficială pentru adoptarea monedei comunitare, însă Fondul Monetar Internaţional a recomandat României să amâne acest plan. Totodată, Comisia Europeană (CE) consideră că România nu îndeplineşte niciunul din criteriile pentru aderarea la zona euro, respectiv stabilitatea preţurilor, poziţia bugetară a guvernului, stabilitatea cursului de schimb şi convergenţa dobânzilor pe termen lung, întâmpinând însă şi obstacole legislative.

Polonia, pe de altă parte, a indicat că stabilirea unui program pentru aderarea la zona euro nu mai este o prioritate, însă statul vrea să adopte moneda unică după ce criza actuală va trece.

Bulgaria, Ungaria şi Lituania nu au stablilit un calendar pentru intrarea în zona euro, potrivit CE.

Singer a afirmat, de asemenea, că dobânzile din Cehia vor rămâne, probabil, la actualele niveluri scăzute mai mult decât anticipează în general pieţele.

Economia cehă îşi revine uşor după ce anul trecut s-a confruntat cu probleme grave. În 2009, recesiunea din vestul Europei a limitat exporturile Cehiei, reprezentate în special de autovehicule, piese auto şi produse electronice. În acest context, Produsul Intern Brut a scăzut cu 4,3% anul trecut. În primul trimestru al acestui an, economia a avansat, în ritm anual, cu 1,1%.