Ziua în care ciobanii au făcut legea în Parlament

0
Protestul organizat de ciobani marţi în faţa Palatului Parlamentului părea doar o simplă acţiune de contestare a aleşilor şi guvernanţilor pentru condiţiile grele pe care le îndură orice crescător de animale sau agricultor. Totuşi, nu s-a întâmplat nicidecum aşa ceva.
Ciobanii au fost matinali. La ora 10.00, deja câteva sute de ciobani protestatari se strânseră în faţa Parlamentului, în partea dinspre Parcul Izvor. Paşnici, ciobanii strigau spre jurnaliştii care le făceau poze. „Veniţi să vă spunem de problemele noastre. De ce am ajuns în faţa acestor tâlhari“, striga un cioban. Întrebat de solicitări, acestea au fost prioritizate astfel: primirea subvenţiilor la timp, rezolvarea problemei păşunatului oilor pe timp de iarnă şi eliminarea unui alineat din Legea vânătorii şi protejarea fondului cinegetic în care este precizat numărul maxim de câini care pot însoţi o turmă.

Citeste mai mult: adev.ro/nzezcs