Zonele din București unde prețurile apartamentelor au scăzut

0

Prețurile apartamentelor au scăzut. În cinci zone din București, prețurile cerute de proprietarii apartamentelor cu două camere sunt mai mici față de acum un an, scrie economica.net.

În cinci zone din București se observă scăderi de preț pentru apartamentele cu două camere pentru luna martie comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Cea mai mare scădere, de 17%, s-a observat pentru zona Unirii. În zonele Pantelimon, Rahova-Sebastian, 13 Septembrie scăderile au fost de minus 2%, minus 5% și minus 7%. O mică scădere s-a observat și în cazul prețurilor cerute pentru locuințele cu două camere din zona Romană-Victoriei, de doar minus 1%.

Media prețurilor cerute pentru apartamentele cu două camere în zona Unirii este de circa 100.000 de euro. Anul trecut în martie, media a fost de 120.000 de euro. 70.000 de euro este media cerută pentru apartamentele din Pantelimon, față de 71.500 de euro anul trecut.

În restul zonelor, proprietarii au cerut în martie anul acesta mai mulți bani decât anul trecut. În unele cazuri, creșterile sunt mai mari. Spre exemplu, în zonele 1 Mai-Bucureștii Noi și Alba-Iulia-Decebal-Muncii, proprietarii cer cu 24% mai mult decât în martie 2023. Această creștere este dată de numărul mai mare de apartamente noi, ale căror prețuri de listare trec de 100.o00 de euro.

Un plus de 19% l-au înregistrat și apartamentele din zona Aviației și 18% cele din Universitate-Kogălniceanu.

În doar două cartiere din București media prețului cerut de proprietar e sub 70.000 de euro. Este vorba de Berceni-Giurgiului și Rahova-Sebastian. Dacă în zona Rahova prețurile medii cerute sunt cu 5% mai mici decât anul trecut, în zona Berceni sunt mai mari cu 4%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.