Alarmă în sistemul bancar european

„Rezultatele obţinute de noi indică faptul că, în ciuda eforturilor de a asigura stabilitatea băncilor, unele dintre acestea sunt la fel de vulnerabile cum erau şi înaintea crizei. Este posibil că aceste instituţii să se prăbuşească”, a spus economistul Nikos Paltalidis, citat de ziarul The Guardian, potrivit Business24.ro.

„Am descoperit că, în cazul unui şoc economic sau financiar, aceste bănci vor înregistra pierderi care pot reduce nivelul de capital sub minimul stabilit de instituţiile cu rol de reglementare. Aceasta şi că urmare a faptului că nivelul capitalului social al celor mai mari instituţii de creditare din Europa este insuficient pentru a tempera efectele unei crize sistemice”, arată cercetătorul Universităţii din Portsmouth.

Datele colectate de cercetătorii britanici arată că rezervele în obligaţiuni guvernamentale deţinute de băncile din zona euro au atins cel mai mare nivel din 2006 şi până în prezent.

„Din rezultate devine evident că sistemul bancar european este extrem de vulnerabil, cu un risc ridicat de contagiune financiară. Înseamnă că noile reguli de capital nu au redus substanţial riscurile sistemice şi, prin urmare, este nevoie de politici suplimentare în vederea creşterii rezistenţei în sector”, arată concluziile raportului.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed