Acest regres a atras şi scăderea de peste şapte ori a numărului de angajaţi, de la 143.000 la 19.000. Angajaţii din industria metalurgică câştigă lunar salarii cu 26% peste nivelul salariului mediu pe economie. Cea mai afectată a fost industria de oţel, care a pierdut peste o treime din producţie, ajungând anul trecut la 3,1 mil. tone, urmată de producţia de ţevi, în scădere cu 25%, şi de laminate, în scădere de două ori.
Profesorul Victoraş Geantă, de la Universitatea Politehnică Bucureşti, spune că această evoluţie este una naturală şi „în rând cu ce s-a întâmplat în Europa“ în ultimele două decenii şi jumătate. „Multe capacităţi de producţie s-au mutat în Ucraina, Thailanda sau China, pentru că Europa vrea să se păstreze curată. E o evoluţie naturală a industriei.“
Cel mai prost an pentru această industrie a fost 2009, anul în care criza a demonstrat politicienilor de la Bucureşti că România nu este la adăpost de ce se întâmplă în restul lumii. Ulterior, industria a avut un traseu relativ constant, reuşind anul trecut să ajungă la o creştere cu 19% faţă de 2009. În 2014, cifra de afaceri a celor mai mari jucători din industria siderurgică a trecut de 10 mld. lei (2,2 mld. euro), în urcare cu 1,7% faţă de 2013.
Ministerul Economiei estimează că în acest an producţia industriei metalurgice şi de oţel va creşte cu 1,8% faţă de 2014, când a cunoscut un avans cu 4,4%, de la o scădere de 7,8% în 2013. Deşi s-a încercat o revigorare a industriei prin privatizare, ea a fost parţial un succes.
