TVA scade la 22% peste cateva luni

‘Condițiile de a face business s-au îmbunătățit în România, chiar dacă încă încă nu resimțim un impact major. A fost redus CAS-ul cu 5%, s-au acordat scutiri de impozit pe profitul reinvestit, s-a redus taxa pe valoare adăugată pentru pâine și sperăm ca, până la vară, să reușim scăderea TVA-ului măcar cu două puncte procentuale, precum și eliminarea altor taxe. Trebuie să acționăm calculat, iar pentru asta lucrăm la strategii solide’, a precizat Gerea.

În cadrul întâlnirii, ministrul Energiei a prezentat programele naționale care vin în sprijinul antreprenorilor, punctele principale vizate de Strategia pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, proiectele de lege ‘Business Angels’,’Incubatoare de Afaceri’, ‘Mediator de credite pentru IMM-uri’, proiectul de lege privind finanțările participative (Crowd Funding), precum și soluțiile de finanțare oferite prin Programul româno-elvețian pentru IMM-uri.

La rândul lor, oamenii de afaceri din Argeș au expus problemele mediului privat. Printre acestea se numără instabilitatea politică, reflectată în lipsa de predictibilitate a cadrului legal, cu precădere în domeniul fiscal, birocrația excesivă, dificultățile de a obține finanțare pentru proiecte, lentoarea cu care instanțele soluționează litigiile comerciale. În aceste condiții, reprezentanții mediului de business au propus stimularea mediului economic prin reduceri de taxe și simplificarea proceselor birocratice și au solicitat sprijin în coagularea oamenilor de afaceri în organizații mai puternice, reprezentative în dialogul cu autoritățile.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed