5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 10.09.2012

0

money.ro: Evaziune fiscală descoperită la un târg auto administrat de o firmă a lui Severin Tcaciuc:

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, la acţiunea de sâmbătă de la Târgul Auto din Cumpărătura, care a vizat depistarea cu proritate a infracţiunilor de evaziune fiscală sau comerţ ilicit, au participat 30 de poliţişti şi comisari ai Gărzii Financiare. Astfel, s-a făcut inventarierea autoturismelor expuse la vânzare în târg, precum şi verificarea similitudinilor dintre sumele încasate de taxatori şi bonurile emise de aceştia. Din evidenţa bonurilor a rezultat că au fost tăiate doar 420 de bonuri în valoare de 71.000 de lei, în condiţiile în care în târg erau expuse 1.139 de vehicule. Poliţiştii au constatat că pentru 719 vehicule nu s-au eliberat bonuri fiscale deşi s-au încasat taxele aferente. Totodată, la restaurantul situat în incinta târgului auto, a fost descoperită suma de 650 de lei neînregistrată în casa de marcat fiscalizată. Poliţiştii au dispus ridicarea tuturor documentelor şi a banilor şi continuă verificarea şi documentarea întregii activităţi comerciale desfăşurate de societatea comercială care administrează târgul auto. Conform sursei citate, în timpul acestei acţiuni au fost verificaţi 37 de agenţi economici şi au fost date 41 de amenzi în valoare de 21.350 lei.

 

zf.ro: Cionga preia „Golgota” bursei, cu 10.000 €/lună:

Victor Cionga şi-a început oficial mandatul de director general al Bursei de Valori Bucureşti, având ca misiune resuscitarea unei pieţe de capital lovită din plin de criza financiară, de absenteismul în masă al investitorilor, de penuria de listări, dar şi de lipsa de cuvânt a guvernanţilor care şi-au făcut un obicei din a amâna privatizările promise. „Şansa pe care piaţa de capital locală ar putea-o avea în actualele condiţii de competiţie dură la nivel regional este să treacă printr-un proces de modernizare rapidă, căutând să atragă interesul unor noi emitenţi (companii controlate de stat sau companii private), unor noi investitori străini şi locali, unor noi brokeri”, a declarat Cionga. De la declanşarea crizei din 2008, bursa a avut trei directori generali. Victor Cionga este al patrulea, iar de mandatul său depinde supravieţuirea bursei în următorii ani. Cel mai probabil, pachetul salarial depăşeşte 10.000 de euro pe lună.

 

capital.ro: Dezvăluirile unui fost bancher despre practicile ING în România:

Presiuni din partea conducerii pentru influenţarea previziunilor de curs, disfuncţionalităţi de organizare care pot afecta clienţii, conflicte de interese, bonusuri plătite prin off-shore, reacţii întârziate la executări silite vătămătoare pentru reputaţia băncii, violarea reglementărilor internaţionale, membri ai conducerii care mint sub jurământ, în instanţă. Sunt doar câteva dintre acuzaţiile pe care fostul Director al Trezoreriei ING Bank România, Florin Citu, le-a făcut în legătură cu practicile băncii la care a lucrat până în martie 2011, întâi în emisiunea TV „The Monney Show” şi apoi într-un interviu pentru Capital. De ce a rupt tăcerea abia după un an şi jumătate? În tot acest interval, Florin Cîţu s-a aflat în proces cu ING Bank, instituţia care a desfiinţat anul trecut postul său, şi spune că reaua credinţă si atitudinea conducerii băncii cu care spera să ajungă la o rezolvare civilizată a situaţiei l-a determinat să facă aceste dezvăluiri. În plus, sesizările trimise instituţiilor responsabile – ING Bank Olanda, băncii centrale a Olandei, BNR şi statului olandez care a preluat acţiuni la ING într-un demers de salvare a băncii au rămas fără răspuns. De cealaltă parte, reprezentanţii ING România susţin, într-un mesaj intern trimis angajaţilor, că tocmai existenţa acestui litigiu, pierdut de Cîţu în primă instanţă şi aflat acum în faza de recurs, este motivul pentru care fostul trezorier face declaraţii publice ca „mijloc de dezinformare şi presiune”. 

 

dailybusiness.ro: General Motors vrea sa angajeze pana la 10.000 de persoane in IT:

General Motors vrea sa angajeze pana la 10.000 de persoane in IT in urmatorii trei-cinci ani, in cadrul unei campanii de imbunatatire a competentelor companiei in domeniul tehnologiei informatiei. Prima parte a programului a fost lansata prin angajarea a 500 de persoane la noul centru IT al GE deschis saptmana aceasta in Austin, Texas. GM lucreaza inca la aspectele de detaliu ale proiectului, insa „va fi vorba de un numar mare de angajati, lucru de asteptat de la o companie globala”, a declarat directorul executiv de informatie al GM, Randy Mott. Intrebat daca GE va angaja peste 10.000 de persoane, Mott a spus ca cifra va fi „in aceasta zona, insa ceva mai mica”. General Motors a selectat Austin, deoarece capitala statului Texas ofera suficienta forta de munca calificata in domeniul IT.

 

business24.ro:  Exporturile agroalimentare in crestere:

Exporturile romanesti de produse agroalimentare au crescut in primele cinci luni cu 23%, la 1,46 miliarde euro, in timp ce importurile au scazut cu 1%, la 1,77 miliarde euro, potrivit datelor furnizate de MADR. In primele cinci luni din 2011, exporturile romanesti de produse agroalimentare erau in valoare de 1,19 miliarde euro, in timp ce importurile insumau 1,79 miliarde euro. Romania a exportat in primele cinci luni ale acestui an produse agroalimentare in valoare de circa 1,04 miliarde euro in tarile din Uniunea Europeana, fata de 922,2 milioane euro in aceeasi perioada a anului trecut. In ceea ce priveste exporturile extracomunitare, acestea s-au cifrat in primele cinci luni la 420,64 milioane euro, fata de 268,4 milioane euro in aceeasi perioada a anului trecut, potrivit datelor Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR). In primele cinci luni ale acestui an, Romania a importat produse agroalimentare din tarile UE in valoare de aproximativ 1,42 miliarde euro, fata de 1,4 miliarde euro in acelasi interval al anului trecut. In ceea ce priveste importurile din afara Uniunii Europene, in primele cinci luni acestea au fost in valoare de 359,5 milioane euro, fata de 382,63 milioane euro in acelasi interval din 2011.