5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 13.07.2011

0

ZF: Speriaţi de posibila cădere a Italiei, străinii au abandonat leul şi bursa. Leul şi Bursa de la Bucureşti au scăzut cu 2% în ultimele două zile, după ce investitorii internaţionali au reacţionat nervos la temerile că Italia şi eventual Spania s-ar putea confrunta cu probleme fiscale similare cu cele care au trimis Grecia în corzi. În timp ce pieţele financiare europene erau în vrie, la Bucureşti dealerii se zbăteau să găsească euro pentru a executa ordinele de cumpărare ale clienţilor. Marile bănci străine care cumpăraseră lei inclusiv săptămâna trecută, după ce Fitch a ridicat ratingul acordat României în categoria „investment grade”, pariind pe o scădere a cursului, au fost nevoite ieri să îşi închidă poziţiile în pierdere.

Adevărul: Noul El Dorado pentru samsarii de terenuri. Loturile destinate dezvoltărilor rezidenţiale au intrat într-un con de umbră în ultimii trei ani.  Alte tipuri de terenuri atrag acum fanteziile şi banii investitorilor. Parcelele agricole sunt la mare căutare printre investitorii străini, care vor însă doar suprafeţe mari. Un teren fertil pentru apariţia achiziţiilor speculative. „Urgent! Cumpăr teren agricol 1.000 euro/ha în judeţul Neamţ, zonele Dumbrava, Săvineşti, Roznov, Zăneşti.” Astfel sună un anunţ publicat recent pe internet de către un amator de achiziţii funciare. Valoarea la care autorul anunţului vrea să cumpere sugerează apariţia cumpărătorilor speculativi, în condiţiile în care preţul mediu pe hectar este acum situat, potrivit consultanţilor imobiliari, la 1.500-2.000 de euro.

România liberă: Pe ce s-au dus banii europeni.
La aproape patru ani de când UE a pus la dispoziţia României 19,7 miliarde euro pe diferite programe operaţionale, am reuşit să atragem, în medie, mai puţin de 12%. În plus, în unele cazuri am folosit banii fără viziune, ghidaţi doar de principiul „să cheltuim cât mai mult”. Radiografia modului în care au fost cheltuiţi banii europeni dintre 2007 încoace a fost făcută de Institutul pentru Politici Publice şi a vizat trei din cele şapte Programe Operaţionale: Regional (POR), Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) şi Dezvoltarea Capacităţii Administrative (PODCA).

Gândul: Panica provocată de situaţia Italiei a prăbuşit monedele şi bursele. BNR a anunţat marţi cel mai prost curs al leului faţă de euro, de 4,2838 de unităţi, din acest an, după ce investitorii au renunţat la valutele considerate riscante în urma creşterii temeriilor privind situaţia din Italia. În timp ce în România investitorii au renunţat la lei, în Europa au renunţat la euro şi s-au refugiat în francii elveţieni, ducând astfel cursul local la un nou maxim record, de 3,6921 lei/franc. Deprecierea a fost una regională, toate monedele din zona României pierzând teren faţă de euro datorită aversiunii faţă de risc a investitorilor. Astfel, zlotul polonez s-a depreciat marţi cu 1,6%, forintul maghiar cu 1,5% iar coroana cehească a pierdut la rândul ei 0,3% faţă de euro moneda unică europeană.

EVZ: Cum asiguri cât mai bine casa cu o primă de 20 de euro pe an
. Cu aceeaşi primă pe care o achitaţi pentru o poliţă obligatorie de locuinţă puteţi cumpăra una facultativă, cu care veţi acoperi mai multe riscuri, chiar şi furtul bunurilor din casă. Pentru o garsonieră din Bucureşti sau o casă din provincie, evaluate la maximum 20.000 de euro, o variantă mai avantajoasă de asigurare decât poliţa obligatorie ar putea fi una facultativă, care acoperă mai multe riscuri, pe lângă cele de cutremur, inundaţii şi alunecare de teren.