Sarah Palin a demisionat oficial din funcţia de guvernator de Alaska

În cursul unei ceremonii organizate la Pioneer Park, din Fairbanks, al doilea oraş ca mărime din statul Alaska, Sarah Palin, în vârstă de 45 de ani, i-a predat ştafeta guvernatorului său adjunct, locotenent-guvernatorului Sean Parnell.

Palin, cea mai tânără guvernatoare din Alaska şi prima femeie care a ocupat această funcţie, a devenit cunoscută pe scena naţională după ce a fost numită în echipa senatorului John McCain în cursa pentru Casa Albă.

Felul său direct de a vorbi a atras de partea sa baza electoratului republican în timpul campaniei, dar gafele şi declaraţiile stângace i-au subminat imaginea.

După ce a anunţat că va demisiona, la începutul lunii iulie, au circulat numeroase speculaţii privind eventualele sale ambiţii naţionale, în special aceea de a candida la preşedinţie în 2012. Însă duminică nu a dezvăluit nimic despre intenţiile sale. Ultimele sale declaraţii în calitate de guvernator au fost consacrate bilanţului său, marcat în special de creşterea taxei pe profiturile petroliere şi de o noi legi privind etica. Aceastea din urmă s-au întors, de altfel, împotriva lui Palin.

În cursul discursului său, Sarah Palin, care se descria în timpul campaniei prezidenţiale ca un „pitbull cu ruj pe buze”, le-a cerut locuitorilor din Alaska să „reziste aservirii Guvernului central”, referindu-se, probabil, la planul de susţinere a economiei decis de preşedintele Barack Obama.

„Fiţi vigilenţi (înainte de -n.red.) a accepta generozitatea guvernului; nu sunt cadouri”, a adăugat ea.

Parlamentarii din Alaska au decis să se reunească în sesiune specială, în 10 august, pentru a trece de vetoul impus de Palin şi a accepta ajutoare federale.

„Luând această decizie, voi putea să mă lupt în continuare pentru voi, pentru ceea ce este corect, pentru adevăr; şi nu am crezut niciodată că este nevoie de titlul (de guvernator – n.red.) pentru a face acest lucru”, a spus ea.

Născută Sarah Heath, în 11 februarie 1964 în Idaho (nord-vest), fiică a unui profesor şi a unei secretare, Sarah Palin a absolvit facultatea de jurnalism. Ea a intrat în politică în 1992, în consiliul local al Wasilla, oraş cu 7.000 de locuitori al cărui primar a devenit patru ani mai târziu, înainte de a fi aleasă guvernator de Alaska în 2006. Sarah Parlin este căsătorită şi mamă a cinci copii.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed