Această poveste s-ar fi transformat repede într-un fapt divers dacă nu ar fi avut în ea ingredientele unei fabule filozofice. Aş spune chiar că Titanicul este metafora scufundării Ocidentului. În 1912, cînd s-a produs drama, Occidentul se afla într-un moment de apoteoză, din toate punctele de vedere.

El colonizase întreaga planetă, îşi impusese supremaţia militară şi tehnică, devenise modelul suprem. In paralel, Occidentul era purtătorul unei ideologii optimiste chiar dacă nu egalitariste: era perioada cînd, oarecum în prelungirea romanelor lui Jules Vernes, lumea mai credea în forţa şi chiar în geniul ştiinţei şi al tehnicii.

Invenţiile, descoperirile şi realizările tehnice erau salutate cu un entuziasm enorm, mediatizate planetar şi considerate tot atîtea trepte ducînd spre progres, spre binele omului. Era sfîrşitul unei perioade numită „la belle époque” cînd pozitivismul triumfa şi se mai spera că treptat maşinile vor începe să lucreze în locul oamenilor, relateză Radio France Internationale.

Si iată că toată această arhitectură utopică a fost măturată într-un singură noapte prin scufundarea unui vas considerat insubmersibil precum şi o expresie a geniului tehnologic uman. Megalomania Occidentului a primit de fapt o lovitură mortală în acele ape reci ale Oceanului Atlantic.

In plus, drama Titanicului a fost una premonitorie pentru că în 1914 a început scufundarea reală a Occidentului odată cu primul război mondial. Occidentul s-a scufundat în sînge şi în barbarie, în lupte fratricide şi în ideologii extremiste. Al doilea război mondial, între 1939 şi 1945, a fost de fapt o prelungire a primului dar în proporţii şi mai mari.

Occidentul s-a scufuntat în oroarea pe care a reprezentat-o Holocaustul dar şi experienţa comunistă. Prin febrilitatea cu care întreţine amintirea dramei trăită de vasul Titanic, Europa şi întreaga lume se psihanalizează de fapt. De la scufundarea misterioasă a Atlantidei, nici un alt mit legat de scufundare nu a făcut să curgă atîtea cerneală, să producă atîtea articole, analize, naraţiuni, filme documentare şi artistice.

La Belfast s-a deschis chiar un parc de distracţii legat de drama Titanicului. Instrumentalizarea comercială a tragediei nu explică ea singură toată această pasiune pentru Titanic, oamenii văd în drama acestui pachebot un mesaj important pentru umanitate.

Chiar şi Uniunea Europeană poate fi comparată acum cu un pachebot care s-a izbit de o criză teribilă şi imprevizibilă, de un iceberg  compact format din bănci, burse, pieţe financiare diabolice şi speculatori care dictează legi întregii lumi.

Titanicul este, iată, mai viu decît oricînd în subconştientul nostru colectiv. Există poveşti de adormit copiii care îşi fac întotdeauna efectul. Titanicul este, dimpotrivă, o poveste de trezit conştiinţele dar care, din păcate, deşi o ascultăm şi o reascultăm la nesfîrşit, nu-şi produce în mod durabil efectul.