Căderea General Motors într-o singură cifră

După o istorie de circa 100 de ani și după ce, timp de 77 de ani, a deținut titlul de cel mai mare producător de automobile din lume, compania americană din Detroit General Motors a cerut protecția legii falimentului la începutul pe data de 1 iunie din anul 2009. Acesta a fost cel de-al treilea cel mai mare faliment din economia americană, însă cu cel mai mare impact din industria de peste Ocean.

 

În noiembrie 2010, General Motors a revenit pe bursă, după ce a renunțat la mărcile neprofitabile, precum Pontiac. În decembrie anul trecut, compania sărbătorea 15 trimestre consecutive de rezultate financiare pozitive, iar profitul pentru primele nouă luni din 2013 era de 4,3 miliarde de dolari. Tot în decembrie 2013, Guvernul american a ieșit din acționariatul companiei, după ce făcuse o infuzie de capital de 50 miliarde de dolari, pentru a o salva de la faliment. Statul american a pierdut din această afacere 11 miliarde de dolari, însă a salvat 1,5 milioane de locuri de muncă.

 

În prezent, GM se menține pe al doilea loc la nivel mondial, după Toyota, la categoria producătorilor de automobile. Compania scoate pe piață modelele Chevrolet, Buick, GMC și Cadillac.

 

Însă, anul acesta General Motors se confruntă cu puternică lovitură de imagine. Săptămâna trecută producătorul auto american, a rechemat de pe piață 3,36 milioane de autoturisme de diverse modele, produse între anii 2000 și 2014, care au o problemă la aprindere. Compania este acuzată de decesul a 13 persoane, din cauza accidentelor provocate de defecțiunile autoturismelor produse de GM. De exemplu, mulți șoferi ai automobilelor produse de companie s-au confruntat cu oprirea mașinii pe loc, nu au mai putut apăsa pe frână sau li s-a blocat cheia de contact. În total, numărul autoturismelor rechemate pentru reparații în acest an de producătorul auto american depășește 20 de milioane.

 

Numărul mașinilor rechemate pentru reparații în 2014 este mai mare decât totalul autoturismelor pe care GM le-a vândut în 2012 și 2013. În anul 2012, compania a vândut 9,3 milioane de mașini, iar în anul următor, 9,7 milioane. Anul 2014 este unul extrem de prost pentru compania americană. În perioada 2008-2013, aceasta a rechemat în total 9 milioane de mașini, iar în doar șase luni din 2014 a rechemat de aproape trei ori mai multe, primind o lovitură gravă asupra imaginii.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed